Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Georgia: Opoziţia, câştigătoare conform sondajelor realizate la ieşirea din secţiile de votare

03 Oct. 2021, 10:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2021, 10:19 // În Lume //  Realitatea.md

Georgienii au votat sâmbătă în alegeri municipale esenţiale pentru putere, la o zi după arestarea, la întoarcerea din exil, a fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, principala figură a opoziţiei, informează agerpres.ro.

Un sondaj la ieşirea din secţiile de votare, realizat de Ipsos Global pentru canalul de televiziune al opoziţiei Mtavari, indica 61,4% din voturi acordate partidelor de opoziţie, faţă de 38,6% pentru Visul Georgian, partidul aflat la putere.

Un al doilea sondaj, realizat de Gorbi pentru canalul pro-guvernamental Imedi, dădea câştigătoare opoziţia cu 52,4% şi estima un procent de 47,6% pentru partidul de guvernământ.

Ambele părţi şi-au declarat victoria după închiderea urnelor, la ora 16:00 GMT.

Aproape 3,5 milioane de alegători au fost chemaţi să aleagă 64 de primari şi 2.068 de deputaţi în 64 de adunări locale, în cele peste 3.600 de secţii de vot din întreaga ţară. La ora locală 17:00 (08:00 GMT) participarea la vot era de 41%, conform datelor furnizate de Comisia electorală, care va începe duminică să anunţe rezultatele.

Arestarea vineri a principalului lider al opoziţiei, o nouă etapă a crizei politice ce afectează Georgia de aproape un an, a sporit miza scrutinului, perceput ca un test pentru partidul Visul Georgian, din ce în ce mai nepopular. Saakaşvili este urmărit pentru abuz de putere într-un dosar pe care acesta îl consideră instrumentat politic şi pentru care a fost condamnat în contumacie la şase ani de închisoare în 2018. Vizat şi de alte capete de acuzare, el riscă o pedeapsă de până la 11 ani de închisoare.

În caz de înfrângere la alegerile de sâmbătă, guvernul ar putea fi obligat să organizeze noi alegeri parlamentare, după scrutinul din octombrie 2020 câştigat cu un scor strâns de Visul Georgian. Contestarea rezultatelor acelui scrutin a declanşat actuala criză.

Un acord intermediat în aprilie de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a fost anulat în iulie după ce partidul Visul Georgian l-a denunţat. Acordul prevedea convocarea de alegeri legislative anticipate în 2022 (cu doi ani mai devreme decât prevede calendarul electoral) dacă Visul Georgian nu obţine 43% din voturi la alegerile municipale din această sâmbătă. Partidul de guvernământ susţine că acest punct nu mai este aplicabil, în timp ce opoziţia insistă că este în continuare valabil.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 16:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 16:37 // Slider //  Ana Panaguța

În acest an, 92 de instituții de învățământ din țară au fost reorganizate. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, dintre acestea, 31 și-au sistat activitatea. Alte 56 au trecut la o altă formă de organizare, iar cinci au fuzionat cu alte instituții. În urma schimbărilor, peste 1 900 de elevi au fost transferați la alte școli, transmite IPN.

Ministrul Dan Perciun a precizat că cele mai multe transformări au vizat școlile primare. Astfel, 35 au devenit școli primare-grădinițe, patru au fost reorganizate în școli primare, șapte în grădinițe și trei în gimnazii-grădinițe. Alte patru instituții au devenit filiale ale unor școli, iar trei și-au continuat activitatea ca gimnazii, inclusiv prin preluarea elevilor din alte instituții.

Potrivit ministrului, legislația prevede încetarea activității școlilor cu mai puțin de zece elevi, transformarea gimnaziilor cu mai puțin de 35 de elevi în clasele V-IX în școli primare și reorganizarea școlilor primare cu mai puțin de 30 de elevi în școli primare-grădinițe. Procesul ține cont și de distanța până la instituția alternativă, care nu trebuie să depășească 20 de kilometri, precum și de limba de predare.

Dintre elevii transferați, aproape jumătate învață la mai puțin de zece kilometri de fosta școală, iar 97% – la o distanță de cel mult 20 de kilometri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!