Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Anunț important al premierului român pentru moldovenii cu cetățenie română care doresc să se vaccineze în România

21 Apr. 2021, 09:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Apr. 2021, 09:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Cetățenii moldoveni care dețin cetățenia română ar putea avea posibilitatea de a se vaccina în România, indiferent dacă au sau nu domiciliu peste Prut. Un asemenea subiect a fost discutat ieri seara, de către președinta țării noastre, Maia Sandu, cu prim-ministrul de la București, Florin Cîțu, în cadrul unei întrevederi.  

„Indiferent de ce parte a Prutului trăim, suntem cu toții preocupați să gestionăm cât mai bine pandemia și să protejăm sănătatea cetățenilor noștri. Am avut o întâlnire foarte bună cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, despre derularea campaniei de vaccinare, cea mai sigură cale pentru a depăși cu bine criza sanitară și a reveni la o viață normală. Am sprijinit sistemul medical și cetățenii Republicii Moldova prin donația de vaccinuri și echipamente sanitare și vom continua să oferim ajutor. Am discutat cu doamna președinte Maia Sandu despre condițiile în care cetățenii români din Republica Moldova să aibă posibilitatea să se imunizeze împotriva COVID-19 în centre de vaccinare din România, indiferent dacă dețin sau nu domiciliu în țară”, a afirmat oficialul român.

Precizăm că, România a fost prima țară, care a donat un lot de vaccin țării noastre, iar datorită acestui fapt, în Republica Moldova a început procesul de vaccinare.

Amintim că, ieri, șefa statului, Maia Sandu, în timp ce se întorcea de la Strasbourg, a mers în România, unde a avut o întrevedere cu președintele de la București, Klaus Iohannis, și prim-ministrul – Florin Cîțu.

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!