Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Directorul BioNTech estimează că în 2022 ar putea fi nevoie de un vaccin îmbunătăţit împotriva Covid

03 Oct. 2021, 18:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2021, 18:30 // Actualitate //  Realitatea.md

Directorul general al companiei care a dezvoltat primul vaccin împotriva Covid-19 crede că este posibil ca la mijlocul anului următor să fie nevoie de un vaccin îmbunătăţit care să protejeze organismul împotriva mutaţiei virusului, transmite agerpres.ro.

Într-un interviu pentru Financial Times, Ugur Sahin, CEO-ul firmei germane de biotehnologie BioNTech, a spus că în timp vor apărea mutaţii ale virusului care pot ocoli sistemul imunitar al organismului.

„În acest an un vaccin diferit este complet inutil. Însă la mijlocul anului următor ar putea apărea o nouă situaţie”, a prognozat Ugur Sahin.

Un parteneriat între BioNTech şi grupul farmaceutic american Pfizer a lansat pe piaţă primul vaccin împotriva Covid-19. Acesta a fost şi primul vaccin bazat pe tehnologia mRNA care a fost aprobat de autorităţile de reglementare precum şi cel mai bine vândut medicament la nivel mondial în acest an.

Potrivit lui Ugur Sahin, actualele variante ale Covid-19 care circulă în prezent, în special tulpina Delta, sunt mai contagioase dar nu sunt suficient de diferite pentru a submina eficacitatea actualelor vaccinuri. Însă în cele din urmă virusul va dezvolta mutaţii care pot ocoli sistemul imun oferit de vaccin astfel că va fi nevoie de o versiune concepută special pentru nouă tulpină, crede Ugur Sahin.

„Virusul nu va dispărea şi se va adapta. Nu avem niciun motiv să presupunem că următoarea generaţie a virusului va fi mai uşor de gestionat pentru sistemul imunitar decât actuala generaţie. Este vorba de o evoluţia continuă iar această evoluţie tocmai a început” a spus Ugur Sahin.

Directorul BioNTech a refuza să facă predicţii cu privire la preţul vaccinului BioNTech/Pfizer în viitor dar a spus că se aşteaptă ca lumea să aibă nevoie de vaccinul său şi în următorii ani.

Autorităţile americane au anunţat luna trecută că vor cumpăra alte 500 milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer la un preţ special pe care le vor dona ţărilor cu venituri reduse.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este unul dintre cele mai eficiente din întreaga lume împotriva noului coronavirus, având o eficacitate de 95 la sută. Pe măsură ce cererea pentru vaccinul lor care utilizează tehnologia ARN mesager a crescut, Pfizer şi BioNTech şi-au majorat obiectivele de producţie, revizuindu-şi în paralel şi veniturile potenţiale. Sumele totale generate de vânzările de vaccinuri anti-Covid sunt împărţite între cei doi parteneri. BioNTech primeşte, de asemenea, o parte din veniturile generate de pe urma vânzărilor directe.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 16:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 16:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un obiect aerian a pătruns, duminică, 30 august, în spațiul aerian al Republicii Moldova, traversând frontiera de stat dinspre Ucraina, informează Serviciul operații aeriene al Armatei Naționale.

Potrivit autorităților, obiectul a fost detectat la ora 15:50, după ce a intrat în spațiul aerian național prin localitatea Dnestrovsk, în regiunea transnistreană, venind dinspre Limanske, regiunea Odesa, Ucraina.

Nouă minute mai târziu, la ora 15:59, obiectul a traversat din nou frontiera de stat, revenind în Ucraina pe același itinerar de zbor.

Autoritățile precizează că survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova a avut loc în contextul atacurilor aeriene desfășurate astăzi de Federația Rusă asupra Ucrainei.

Autoritățile naționale, împreună cu partenerii, continuă monitorizarea spațiului aerian pentru a asigura siguranța populației.

Precizăm că, în noaptea de 27 august, cinci drone au survolat, spațiul aerian al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Apărării. Survolările neautorizate a spațiului aerian al țării noastre, a avut loc în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra Ucrainei.

Cinci drone au survolat, în noaptea de 27 august, spațiul aerian al Republicii Moldova

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!