Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Danemarca oferă Republicii Moldova 200.000 de euro pentru susținerea presei libere

12 Oct. 2021, 21:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Oct. 2021, 21:42 // Actualitate //  Realitatea.md

Danemarca va aloca 200 de mii de EUR pentru programele de susținere a libertății presei și de contracarare a dezinformării. Despre acest lucru a anunțat ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Jeppe Kofod, într-o convorbire telefonică avută cu ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, informează Realitatea.md.

Programul se va concentra în special pe dezvoltarea capacităților mass-mediei regionale, inclusiv din UTA Găgăuzia, regiunea transnistreană, Taraclia și municipiul Bălți, fiind sprijinite activități care pot contribui la creșterea profesionalismului și la formarea jurnaliștilor de investigație.

Oficialii au mai vorbit despre agenda bilaterală, consolidarea democrației și procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

În contextul aprofundării dialogului cu Uniunea Europeană în special în tot ce ține de mediul înconjurător și combaterea efectelor negative ale schimbărilor climatice, vicepremierul Nicu Popescu a remarcat un potențial pentru preluarea expertizei daneze în asigurarea tranziției către o economie verde și transformare digitală.

„Am salutat anunțul omologului meu danez privind alocarea prin intermediul Fondului pentru Noua Democrație a unei sume de 200 de mii de EUR pentru programele de susținere a libertății presei în Republica Moldova și contracararea dezinformării. Împărtășim cu Danemarca convingerea că mass-media liberă și independentă este o piatră de temelie a oricărei democrații”,  a declarat Nicu Popescu.

Oficialul a punctat că se mizează pe un know-how danez în utilizarea curată și eficientă a energiei, transportului durabil, precum și în domeniul cercetării și inovării.

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 20:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Aug. 2026, 20:33 // Societate //  Ana Panaguța

38 de medicamente au fost autorizate în luna august în Republica Moldova. Printre acestea se numără tratamente pentru cancer și leucemie, medicamente pentru alergii și probleme digestive, dar și preparate pentru afecțiuni cardiovasculare și oftalmologice.

Din totalul medicamentelor aprobate, 28 au fost autorizate pentru prima dată, iar alte 10 au primit autorizare repetată.

Printre cele mai importante tratamente aprobate se numără medicamente destinate pacienților cu boli grave.

De exemplu, Citarabina Accord este utilizată în tratamentul leucemiilor acute, forme de cancer ale sângelui. Medicamentul acționează asupra celulelor canceroase și împiedică dezvoltarea acestora. Un alt medicament nou, Azacitidină Rompharm, face parte din categoria tratamentelor utilizate în oncologie.

Pe lista medicamentelor autorizate se regăsește și Sapropterin Dipharma, destinat pacienților cu fenilcetonurie și alte afecțiuni în care organismul nu reușește să proceseze corespunzător fenilalanina. Tratamentul poate reduce nivelul acestei substanțe din sânge și poate fi administrat pacienților de diferite vârste, inclusiv copiilor, în funcție de indicațiile medicale.

Au fost aprobate și medicamente pentru probleme mai frecvente. Printre acestea se numără Olynth și Olynth Duo, spray-uri nazale pentru nas înfundat, Espumisan, utilizat în cazul unor probleme digestive, și Alerityn, un medicament împotriva alergiilor.

Pe lista noilor autorizări se află și Adrenalină-BP, produs în Republica Moldova și utilizat în situații medicale care necesită administrarea adrenalinei. De asemenea, au fost autorizate medicamente pentru controlul colesterolului, tratarea unor infecții, afecțiuni ale ochilor și probleme cardiovasculare.

Printre medicamentele autorizate repetat se numără Metilprednisolon-BP, Xylazol, Chilora, Apraljin forte, Magnicum-Antistres, Mucaltin, Momecon și Groprinosin Forte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!