Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Armata Națională a inițiat campania de recrutare. Câți militari au fost încorporați în prima etapă

20 Oct. 2021, 14:47
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Oct. 2021, 14:47 // Actualitate //  Realitatea.md

Timp de două zile, circa 440 de recruți din toată țara au fost încorporaţi în unitățile Armatei Militare. Mai exact, prima etapă a campaniei care s-a desfășurat în perioada 18-19 octombrie curent.

Conform procedurii, tinerii au trecut comisia de expertiză medico-militară în cadrul comisiilor de recrutare-încorporare raionale și municipale.

Ulterior, aceştia au fost repartizați în unitățile din garnizoanele Armatei Naționale, acolo unde vor urma un curs de instruire iniţială cu durata de patru săptămâni, după care vor depune jurământul militar.

În cea de-a doua etapă, care va avea loc în luna ianuarie 2022, în Armata Națională vor fi încorporați alți circa 600 de tineri.

De menționat că sarcina de încorporare în lunile octombrie 2021-ianuarie 2022 este de 1 050 de recruţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în Armata Naţională și 10 pentru serviciul militar cu termen redus. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri din 13 octombrie curent.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!