Regimul separatist de la Tiraspol organizează vineri, 23 octombrie, un protest împotriva politicilor Chișinăului, invocând presiuni economice și încălcarea drepturilor omului. Potrivit unei investigații publicate de Deschide.MD, mobilizarea ar putea fi folosită și pentru a exercita presiuni politice asupra autorităților constituționale, prin mecanisme de influență informațională care ar conecta structuri rusești, serviciile locale și rețele de propagandă.
Manifestația este organizată de așa-numitul „Forum popular transnistrean”, condus de liderul separatist Vadim Krasnoselski. Pregătirile includ mobilizarea participanților din localități și organizarea transportului spre Tiraspol. Publicația regională „Novosti PMR” a anunțat transportarea persoanelor interesate din Slobozia. Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul așa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, miza ar fi transformarea nemulțumirilor sociale într-un instrument de presiune politică asupra Chișinăului.
Investigația indică posibile legături cu structuri rusești
Deschide.MD scrie că, în februarie, Direcția Principală de Informații a Statului Major General al Rusiei (GRU) ar fi constituit în regiunea transnistreană un „Centru de Operațiuni Informațional-Psihologice” (COIP). Potrivit informațiilor obținute de publicație, structura ar urmări influențarea mediului informațional din Republica Moldova și din statele vecine, inclusiv din Uniunea Europeană.
Crearea centrului ar fi fost justificată prin presupusa „inactivitate a autorităților locale” și prin atacuri informaționale asupra Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), potrivit unui interlocutor al publicației apropiat de structurile administrației separatiste.
Conform sursei citate, activitatea COIP ar include administrarea unor canale de Telegram, utilizarea rețelelor de troli, producerea de conținut pentru TikTok și promovarea unor bloggeri, experți și instituții media locale.
Printre canalele menționate în investigație se numără „Триколор над Днестром”, „Приднестровец”, „Приднестровская Правда”, „НП inform” și „MEDIAKILLER ПМР”.

Rolul serviciilor de securitate de la Tiraspol
Investigația atribuie un rol în mecanismul descris și așa-numitului minister al securității de stat (MGB) din regiunea transnistreană, în special Direcției nr. 15, responsabilă de activități informaționale.
Potrivit Deschide.MD, printre persoanele implicate în coordonarea acestor activități s-ar număra Vitali Suhodolski, viceministru al MGB, și Stanislav Larin, adjunct al unei direcții din cadrul aceleiași structuri. Publicația susține că Larin ar asigura legătura cu reprezentanți ai GRU și cu mass-media locală.
Conform informațiilor prezentate de sursă, activitățile atribuite acestei direcții ar include promovarea unor actori politici și mediatici, campanii de propagandă și dezinformare, discreditarea adversarilor și producerea de conținut destinat susținerii intereselor administrației separatiste.

Cum ar putea fi folosit protestul în scop politic
Potrivit analizei prezentate de Deschide.MD, nemulțumirile economice din regiune ar putea fi valorificate printr-o strategie de comunicare care atribuie responsabilitatea exclusiv Chișinăului și prezintă administrația de la Tiraspol drept victimă a presiunilor economice.
Un asemenea mecanism ar presupune mobilizarea participanților, promovarea acuzațiilor la adresa autorităților constituționale, distribuirea imaginilor și declarațiilor pe platformele online și amplificarea mesajelor prin canale media din Federația Rusă.
Publicația amintește și de o rețea de comportament neautentic coordonat, documentată de Meta în octombrie 2024, care avea legături cu o operațiune pornită în principal din regiunea transnistreană și viza publicul vorbitor de limbă rusă din Republica Moldova.