Cele zece păduri incluse în Patrimoniul Mondial care au ajuns să emită mai mult carbon decât absorb

Pădurea tropicală din Sumatra – Indonezia;

Rezervația Biosferei Rio Platano – Honduras;

Parcul Național Yosemite – SUA;

Parcul internațional al păcii Waterton Glacier – Canada și SUA;

Munții Barberton Makhonjwa – Africa de Sud;

Parcul Kinabalu – Malaezia;

Bazinul Uvs Nuur – Rusia și Mongolia;

Parcul Național al Marelui Canion – SUA;

Parcul Național Blue Mountains – Australia;

Parcul Național Morne Trois Pitons – Republica Dominicană.

Motive serioase de îngrijorare

Pădurile sunt considerate vitale pentru reducerea schimbărilor climatice datorită capacităţii lor de a funcţiona ca rezervoare de carbon. Copacii şi alte plante absorb dioxidul de carbon (CO2) şi emit oxigen, eliminând gazele cu efect de seră din atmosferă.

Pădurile din patrimoniul mondial se întind pe o suprafață de două ori mai mare decât Germania. Pădurile incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO din 257 de situri acţionează laolaltă ca un rezervor de carbon, conform cercetării care a analizat o perioadă cuprinsă între 2001 şi 2020.

Totuşi, activităţile umane, precum exploatarea forestieră şi evenimentele intense asociate climei, cum ar fi incendiile, le împiedică să stocheze mai mult carbon decât emit – un motiv foarte serios de îngrijorare, potrivit experţilor.

Experți UNESCO şi cercetători din cadrul World Resources Institute (WRI) şi ai Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) au combinat date obținute prin satelit cu informaţii obţinute prin monitorizarea la faţa locului şi au constatat că aceste situri de patrimoniu au înregistrat o absorbţie netă anuală de 190 de milioane de tone de CO2 de-a lungul unei perioade de 20 de ani, scrie Agerpres.

În decursul secolelor, pădurile au stocat aproximativ 13 miliarde de tone de carbon, cantitate echivalentă rezervelor de petrol din Kuweit, se indică în raport.

Constatările s-au bazat pe date publicate în ianuarie de jurnalul Nature Climate Change, care a cartografiat emisiile de gaze cu efect de seră şi capacitatea de absorbţie a pădurilor lumii.

Cercetătorii au folosit aceste informaţii alături de date prelevate prin monitorizarea la faţa locului a siturilor de patrimoniu pentru a înţelege ce anume pune pădurile în pericol – factori precum exploatarea forestieră, defrişările, secetele şi schimbările de temperatură.

„M-aş fi aşteptat ca toate (pădurile) să elimine carbonul din atmosferă, nu să fie emiţători de carbon’”, a declarat Carlos Sanquetta, profesor de inginerie forestieră la Universitatea Federală Parana din Brazilia, pentru Reuters.

Deşi doar zece dintre pădurile protejate de UNESCO au fost indicate drept emiţătoare de carbon, potrivit raportului, şi în cazul altor situri s-au constatat traiectorii ascendente clare în ceea ce priveşte emisiile.

„Acesta este încă un semn clar că până şi pădurile pe care obişnuiam să le considerăm sigure sunt acum din ce în ce mai ameninţate”, a declarat pentru Reuters David Kaimowitz, unul dintre directorii responsabili pentru păduri în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Fenomenul climatic El Nino din acest an ar putea fi cel mai intens înregistrat vreodată, ameninţând să provoace condiţii meteorologice extreme la nivel global şi să facă din 2027 cel mai cald an înregistrat vreodată, scriu știrileprotv.ro.

Acest fenomen temporar, amplificat de încălzirea globală provocată de activităţile umane, va oferi o imagine a temperaturilor la care lumea se poate aştepta în mod regulat la sfârşitul anilor 2030, potrivit experţilor, scrie Agerpres, care citează AFP.

Ce este El Nino?

El Nino este o variaţie naturală a climei care determină creşterea temperaturilor de la suprafaţă în centrul şi estul Oceanului Pacific ecuatorial.

Acesta apare atunci când vânturile de est, care în mod normal reţin apele calde în vestul Pacificului, slăbesc temporar şi le permit acestora din urmă să revină la suprafaţă şi să se deplaseze către est.

Când temperaturile de la suprafaţă se menţin peste valorile normale timp de câteva luni, acest lucru provoacă mai multe furtuni deasupra regiunii, „ceea ce are repercusiuni asupra întregii atmosfere terestre”, a explicat Emily Becker, climatolog la Universitatea din Miami, SUA.

În consecinţă, clima devine mai caldă şi mai secetoasă în anumite zone, iar în altele mai răcoroasă şi mai umedă.

Unele efecte ale acestui fenomen sunt deja vizibile. Spre exemplu, perioada de secetă îndelungată şi intensă cu care se confruntă Indonezia a favorizat răspândirea incendiilor care au distrus sute de mii de hectare.

Cu iteraţii mai intense ale El Nino, „ne putem aştepta o înmulţire a acestor consecinţe”, a declarat pentru AFP Michelle L’Heureux, responsabilă în cadrul Centrului de prognoză climatică al Agenţiei Americane pentru Observarea Oceanelor şi Atmosferei (NOAA). Aceste repercusiuni nu sunt, însă, garantate, a precizat ea.

La ce să ne aşteptăm în acest an?

Temperaturile la suprafaţa mării în „Regiunea El Nino 3.4”, o zonă de referinţă din Pacific, se situează în prezent cu 2,6 grade Celsius peste media din ultimii 30 de ani, potrivit renumitului tablou de bord Climate Brink, care se bazează pe datele NOAA. Acesta sintetizează, de asemenea, previziunile, conform cărora fenomenul ar putea atinge în noiembrie un vârf de 3,9 grade Celsius, cu mult peste anomalia de 3 grade Celsius înregistrată în 2015, un an record.

Acest lucru ar trebui să facă din 2027 cel mai cald an înregistrat vreodată, impactul fenomenului El Nino fiind resimţit în principal în anul următor apariţiei sale.

Conform calculelor climatologilor Zeke Hausfather şi Andrew Dessler, El Nino ar putea să aducă o creştere medie a temperaturilor de 0,3 grade Celsius în 2027 la nivel mondial.

„Este ca o previziune a viitorului”, a explicat pentru AFP Dessler, profesor la Universitatea Texas A&M. Pe termen lung, o astfel de creştere ar fi de aşteptat abia în 2037.

Andrew Dessler a precizat, totuşi, că această încălzire se va concentra în principal în zona ecuatorială a Pacificului.

Mike McPhaden, cercetător în cadrul Laboratorului de Mediu Marin al Pacificului din cadrul NOAA, a oferit estimări similare.

„Nu este de neconceput ca în 2027 temperatura să se situeze cu 1,7 grade Celsius peste nivelurile preindustriale”, a declarat el pentru AFP.

Nu există o singură modalitate de a măsura fenomenul El Nino.

În februarie, NOAA a adoptat o nouă metodă de monitorizare a acestuia: Indicele Oceanic Relativ Nino (RONI), care compară anomalia de temperatură din „Regiunea 3.4” cu restul zonelor tropicale şi pe care agenţia îl consideră „mai clar şi mai fiabil”.

Conform acestei clasificări, NOAA a estimat că există o probabilitate de 69% ca fenomenul El Nino din acest an să fie cel mai puternic de la debutul înregistrărilor, în 1950.

Şi încălzirea globală?

Oamenii de ştiinţă sunt de acord că schimbările climatice amplifică efectele fenomenului El Nino.

Atmosfera noastră, încălzită de gazele cu efect de seră, conţine o cantitate mai mare de umiditate, ceea ce poate face ca ploile asociate fenomenului să fie mai intense. În schimb, acolo unde acesta provoacă deja secetă, poate usca şi mai mult solurile.

Nu există, însă, un consens cu privire la efectul de intensificare a fenomenului El Nino pe fondul schimbărilor climatice, chiar dacă încep să apară dovezi în acest sens.

Potrivit lui Mike McPhaden, încălzirea mărilor tropicale face ca vânturile care alimentează fenomenul El Nino să fie mai sensibile, ceea ce, prin convecţie, poate să accelereze dezvoltarea acestui fenomen.

Specialistul se bazează pe indicatori naturali ai climei din trecut, pe înregistrări meteorologice care datează încă din secolul al XIX-lea şi pe modele climatice pentru a-şi susţine concluziile: în ultimul secol, amplitudinea episoadelor El Nino ar fi crescut cu aproximativ 10%.