Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Șoferul fugar, la pușcărie! Câți ani riscă bărbatul care a tamponat o tânără pe trecerea de pietoni

05 Nov. 2021, 17:04
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2021, 17:04 // Societate //  Realitatea.md

Poliția a identificat și reținut șoferul care tamponat o tânără și a părăsit locul accidentului rutier, din centru capitalei. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 29 de ani.

Angajații poliției capitalei, în urma acțiunilor întreprinse la data de 03 noiembrie, au reținut conducătorul automobilului ,,Toyota”, care în noaptea de 31 octombrie, la intersecția str. V. Alecsandri cu bd. Ștefan cel Mare, a tamponat o tânără pe trecerea de pietoni, după care a fugit de la fața locului.

Pe acest caz au fost pornite două cauze penale pentru „Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport și părăsirea locului accidentului rutier”.

Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar conform legislației în vigoare el riscă închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!