Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

A „cedat” Alaska rușilor? Trump a spus de două ori că „merge în Rusia” înaintea summitului cu Putin din Alaska

12 Aug. 2025, 15:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Aug. 2025, 15:27 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele american Donald Trump a declarat de două ori, în timpul unei conferințe de presă, că „merge în Rusia”, referindu-se de fapt la întâlnirea programată cu Vladimir Putin în statul american Alaska. Summitul, ales în mod neașteptat să aibă loc în Alaska, va fi primul dintre cei doi lideri și are pe agendă un potențial acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Prima dată, Trump a făcut afirmația greșită în timp ce vorbea despre situația din capitala Washington, unde a decis să federalizeze departamentul de poliție, invocând rata ridicată a criminalității și „starea deplorabilă” în care a ajuns orașul din cauza oamenilor fără adăpost.

„Este o urgență tragică și este jenant pentru mine să fiu aici la acest podium. Știți, mă duc să-l văd pe Putin – merg în Rusia vineri”, a spus liderul de la Casa Albă.

 

Ulterior, în aceeași conferință de presă, președintele american a repetat gafa, ceea ce poate fi interpretat drept o scăpare într-un moment tensionat pe plan intern, cu doar câteva zile înainte de un summit considerat crucial pentru efortul diplomatic al SUA.

„Mergem în Rusia. Va fi o afacere importantă”, a declarat Trump, potrivit adevarul.ro.

Afirmațiile au fost făcute din sala de conferințe a Casei Albe, unde Trump i-a avut alături pe procurorul general Pam Bondi, secretarul Apărării Pete Hegseth și procurorul american Jeanine Pirro, recent confirmată în funcție.

„Aceasta este o urgență tragică și este jenant pentru mine să fiu aici sus. Știți, mă duc să-l văd pe Putin. Merg în Rusia vineri. Nu-mi place să fiu aici sus, să vorbesc despre cât de nesigură, murdară și dezgustătoare este această capitală cândva frumoasă”, a mai spus Trump.

Întâlnirea va fi prima dintre un președinte american și Vladimir Putin de la summitul din 2021, când Joe Biden s-a întâlnit cu liderul rus în Elveția. Este, totodată, prima vizită a lui Putin în SUA în ultimii zece ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!