Curs valutar
  • EUR
    19.9719
    -0.0501%
  • USD
    17.2842
    -0.2146%
  • RUB
    0.2055
    -0.7786%
  • RON
    3.8094
    -0.0315%
  • UAH
    0.3864
    -0.3106%

Toate știrile

17 august 2026

A cumpărat o substanță interzisă ca să o vândă în Moldova. Un bărbat, prins la frontieră

19 Nov. 2025, 18:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
19 Nov. 2025, 18:10 // Societate //  Cătălina Boico

O substanță interzisă a fost găsită asupra unui moldovean. Incidentul a avut loc marți, 18 noiembrie, în punctul de trecere a frontierei Leușeni.

„Pentru efectuarea formalităților de intrare în țară, la control s-a prezentat un autocar ce circula pe ruta Franța – Moldova. În urma analizei de risc, polițiștii de frontieră au decis verificarea suplimentară a unui pasager în vârstă de 32 de ani.

În timpul verificărilor, în geanta personală a acestuia a fost găsită o substanță vegetală verzuie, ascunsă în mai multe hârtii de format A4, mototolite și ambalate într-o folie transparentă. La audieri, bărbatul a confirmat că substanța îi aparține și a menționat că nu este destinată consumului propriu, ci a fost achiziționată din străinătate cu intenția de a o comercializa unor potențiali cumpărători din Republica Moldova”, transmite Poliția de Frontieră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Substanța ulterior a fost ridicată și transmisă pentru expertiză, în vederea stabilirii compoziției chimice, iar pe numele pasagerului au fost inițiate cercetări.

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 14:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
17 Aug. 2026, 14:42 // Slider //  Cătălina Boico

15 persoane, cu vârste cuprinse între 8 și 69 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, după ce un autocamion și un microbuz de rută s-au tamponat violent astăzi, 17 august, pe traseul R16, în apropierea satului Petrești din raionul Ungheni.

Potrivit Poliției Naționale, preliminar, șoferul autocamionului, un bărbat de 59 de ani, ar fi pierdut controlul asupra mijlocului de transport după ce a acroșat acostamentul. Vehiculul a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu microbuzul condus de un bărbat de 47 de ani, care circula pe ruta Ungheni-Toxobeni.

Niciunul dintre conducătorii auto nu a avut de suferit. Aceștia au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii documentează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Accident grav lângă Ungheni: microbuz cu pasageri, lovit de un camion