Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

A doua „dezlegare la pește” pentru ortodocși. Duminică sărbătorim Floriile, catolicii – Paștele. Obiceiuri și tradiții

15 Apr. 2022, 17:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Apr. 2022, 17:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Duminică, 17 aprilie, creștin- ortodocșii vor sărbători Floriile, pe când catolicii vor marca deja învierea Domnului sau denumită generic Paștele. Duminica Floriilor are o însemnătate aparte pentru creștini și aduce cu sine și unele pronosticuri și obiceiuri, care se transmit din generație în generație.

Floriile simbolizează în literatura creștină intrarea Domnului în Ierusalim, fapt ce inaugurează ultima săptămâna din viață sa pământească. Astfel, din această zi începe Săptămâna Patimilor.

Sărbătoarea Floriilor este primită cu bucurie de toți credincioșii, dar cu înțelegerea faptului că săptămâna ce urmează este numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor – o săptămână a tristeții, perioadă în care, potrivit datinilor creștine este ținut post mult mai strict.

În ziua de Florii, în unele regiuni, în toate casele se coc atâtea pâini de grâu câți membri are familia. Pâinile variază ca formă și mărime conform vârstei celor din familie.

În această zi, preoții sfințesc ramuri înmugurite de salcie. Acestea sunt împărțite creștinilor în amintirea ramurilor de finic și măslin cu care a fost întâmpinat Isus.

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. De asemenea, exista şi obiceiul ca părinții să-i lovească pe copii cu nuielușa de salcie când vin de la biserică, pentru a crește sănătoși şi înțelepți.

Floriile la catolice au fost sărbătorite cu o săptămână anterioară, la data de 10 aprilie. În această duminică de 17 aprilie catolicii marchează deja Paștele. Creștinii ortodocși vor sărbători Paștele o săptămână mai târziu la 24 aprilie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 10:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 10:04 // Slider //  Ana Panaguța

Astăzi, 14 noiembrie, este ziua tăcerii înaintea alegerilor din UTA Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. În această perioadă, orice formă de agitație electorală este interzisă prin lege.

Poliția îndeamnă concurenții electorali, susținătorii acestora și cetățenii să respecte prevederile legale și să se abțină de la activități de promovare electorală.

Totodată, oamenii legii anunță că vor asigura ordinea publică și vor monitoriza desfășurarea procesului electoral, pentru a preveni eventualele încălcări. Orice neregulă constatată va fi sesizată autorităților competente.

Poliția precizează că va acționa imparțial și va urmări ca alegerile să se desfășoare în condiții de legalitate și siguranță.

Duminică, 15 noiembrie 2026, în UTA Găgăuzia se vor desfășura concomitent două scrutine: alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei și alegerea Guvernatorului (Bașcanului) Găgăuziei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!