Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

A „vândut” viza unui egiptean. Consulul Moldovei la Odesa, condamnat definitiv pentru corupție

19 Feb. 2025, 12:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
19 Feb. 2025, 12:50 // Actualitate //  Victoria Laur

Consulul Moldovei de la Odesa, suspendat din funcție, a fost condamnat definitiv pentru acte de corupție. În anul 2018, funcționarul a oferit viza unui egiptean, contra unei sume de bani în valută străină, fără prezența posesorului actului de identitate, încălcând astfel regulile de acordare a documentului.

În cadrul urmăririi penale, Procuratura Anticorupție a desfășurat inclusiv percheziții la sediul Consulatului Republicii Moldova din Odesa. Conform acuzatorilor, pentru a ascunde urmele infracțiunii, consulul l-a determinat pe intermediarul care i-a transmis valuta străină și pașaportul să falsifice formularul de cerere pentru eliberarea vizei, din numele cetățeanului străini.

Urmărirea penală a avut loc în perioada 6 noiembrie 2018 – 5 iulie 2019. Conform hotărârii Curții de Apel, pronunțată în septembrie 2023, diplomatul a primit amendă de 75.000 de lei și privarea dreptului de a ocupa funcții publice timp de 3 ani, pedeapsă aplicată pentru coruperea pasivă. De asemenea, acesta a fost condamnat la un an de închisoare pentru determinarea la comiterea infracțiunii de falsificare a documentelor oficiale, însă pentru ambele infracțiuni a fost liberat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cei doi intermedia ai consulului au fost condamnați la 5 și respectiv 4 ani de închisoare și li s-a aplicat amendă de 150.000 de lei. Pedeapsa cu închisoarea a fost suspendată condiționat, pentru termenul de probă de 3 ani.

Beneficiarul vizei, de asemenea, și-a recunoscut vinovăția și a fost condamnat într-un proces penal separat.

Pe 13 februarie 2025, Curtea Supremă de Justiție a respins ca inadmisibile recursurile părții apărării, menținând decizia Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie 2023.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 08:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
29 Oct. 2026, 08:35 // Slider //  Ursu Ana

Următoarea rundă de negocieri trilaterale pentru încheierea războiului din Ucraina ar putea să nu aibă loc în prima jumătate a lunii noiembrie. Kremlinul susține că stabilirea datei depinde de evoluțiile de pe front și de situația din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Declarația a fost făcută de Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus Vladimir Putin pentru politică externă. Potrivit acestuia, Moscova nu a propus, deocamdată, o dată concretă pentru următoarea întâlnire.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat anterior speranța că negocierile ar putea avea loc la Abu Dhabi, în perioada 6-10 noiembrie. Totuși, Ușakov a afirmat că situația actuală din Orientul Mijlociu nu permite organizarea unei întâlniri în viitorul apropiat.

Deocamdată, discuțiile sunt prevăzute în format trilateral, cu participarea reprezentanților Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite. Potrivit oficialului de la Kremlin, implicarea unor negociatori europeni nu a fost discutată.

Declarațiile vin după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Ușakov afirmase că Europa ar trebui să participe la discuții, întrucât poziția sa ar putea avea un rol decisiv.

Pe 25 octombrie, consilierul Kremlinului anunțase că Moscova intenționează să reia negocierile trilaterale după 4 noiembrie. Ulterior, însă, oficialii ruși au evitat să confirme o dată exactă pentru următoarea rundă de discuții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!