Curs valutar
  • EUR
    20.0840
    -0.0971%
  • USD
    17.9297
    0.2103%
  • RUB
    0.2109
    -1.707%
  • RON
    3.7654
    0.1036%
  • UAH
    0.3978
    0.0251%

Toate știrile

06 octombrie 2026

Accident grav în România: un autobuz a lovit 12 mașini. Șoferul era beat

20 Aug. 2026, 21:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 21:50 // În Lume //  Ana Panaguța

Un accident în care au fost implicate 22 de persoane a avut loc, joi, 20 august, în Mediaș, România. Un șofer de autobuz, în vârstă de 65 de ani, a pierdut controlul mașinii și a lovit nu mai puțin de 12 mașini. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie antena3.ro.

Accidentul a avut loc în zona Pieței Agroalimentare, când șoferul a pierdut controlul autobuzului și a lovit 12 mașini. Atât șoferul, cât și alți 4 bărbați și o femeie au fost răniți și transportați la spital.

În total, 22 de persoane, dintre care 20 de adulți și doi copii, au fost implicate în carambol. Misiunea s-a încheiat, iar Planul Roșu a fost dezactivat după acordarea primului ajutor.

Având în vedere numărul mare de persoane aflate în pericol, pompierii au declanșat de urgență Planul Roșu. La fața locului au fost trimise trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, trei ambulanțe SAJ, două autospeciale pentru transport victime multiple, o mașină de descarcerare și una de stingere. Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată.

Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Traficul rutier a fost blocat total ore întregi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
05 Oct. 2026, 23:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Oct. 2026, 23:03 // Slider //  Ana Panaguța

Protestele elevilor de liceu au dus luni, 5 octombrie, la violențe și acte de vandalism în mai multe orașe belgiene, cu zeci de arestări și 18 membri ai forțelor de ordine răniți ușor la Liege, conform poliției locale, relatează Agerpres.

Aceasta a fost a treia zi în care elevii de liceu și-au exprimat furia față de măsurile de austeritate anunțate în Belgia francofonă.

Mișcarea s-a extins luni în alte câteva orașe importante, printre care Mons și Charleroi, în sudul țării, ducând la arestări pentru tulburarea liniștii publice.

La Liege, o sursă polițienească a numărat aproximativ o mie de protestatari, împărțiți în grupuri mici, foarte mobile, care se deplasau de la o școală la alta pentru a demonstra într-un mod „dezorganizat”.

După-amiaza, situația s-a deteriorat când unii protestatari au atacat stații de autobuz și au declanșat mai multe incendii pe stradă, dând foc în special coșurilor de gunoi.

Forțele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă la proiectile, pavele și baricade, conform poliției din Liege.

Într-o piață centrală, locul unde s-au înregistrat cele mai multe pagube, imagini de la televiziunea publică au arătat mari comercianți cu amănuntul alegând să își închidă ușile.

În timpul unei demonstrații la Hannut, un orășel la vest de Liege, un dispozitiv pirotehnic a aterizat în curtea unei școli primare, iar aproximativ cincisprezece copii au fost răniți de scântei, necesitând îngrijiri medicale din partea paramedicilor, conform agenției de știri Belga.