Un șofer de rută a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan și ar fi pierdut cunoștința. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 21 iulie, în municipiul Comrat.
Oamenii legii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 67 de ani, conducea un autobuz de model „Bogdan” pe strada Lenin, în direcția nord. În apropierea Colegiului Pedagogic, conducătorului auto i s-ar fi făcut rău, iar unitatea de transport a ajuns pe contrasens și s-a lovit de un copac.
Polițiștii au precizat că bărbatul nu era în stare de ebrietate. În momentul producerii impactului, în autobuz se aflau doi pasageri. Aceștia au coborât după accident și au plecat de la fața locului, menționând că nu au suferit leziuni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Poliția precizează că informațiile sunt preliminare și pot fi actualizate în funcție de rezultatele anchetei.

