Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Actuala conducere a Georgia condamnă Rusia la 15 ani de la invazia din 2008. Mesajul premierul moldovean

08 Aug. 2023, 19:35
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
08 Aug. 2023, 19:35 // Politica //  Elena Putregai

Georgia a denunțat marți, 8 august 2023, Rusia, la împlinirea a 15 ani de când statul agresor a invadat această țară, în 2008. Guvernul georgian a cerut încetarea ocupației regiunilor georgiene Osetia de Sud și Abhazia și a spus că „întreaga lumea știe” că Rusia a fost un agresor.

„Ştim de mult timp că Rusia a fost un agresor, ştim acest lucru şi întreaga lume ştie acest lucru”, a declarat prim-ministrul guvernului Georgiei, Irakli Garibaşvili.

Garibașvili l-a criticat, totodată, și pe Mihail Saakașvili, fostul președinte al țării din perioada invaziei rusești, aflat, în prezent, în detenție. El l-a acuzat pe Saakașvili că a provocat războiul din Osetia de Sud din 2008 și că acest lucru „a dus” la intervenția regimului criminal de la Kremlin și la recunoașterea de către acesta a regiunilor separatiste.

Este o tactică mai veche a Kremlinului de a inventa „state” pe teritoriile vecinilor pentru a putea, apoi, să adâncească tensiuni – așa cum a făcut în Republica Moldova (Transnistria) și în Ucraina (Donețk, Luhansk).

„Evident, această nenorocire, această tragedie, acest război a avut loc sub autorităţile precedente. Ele nu au făcut nimic pentru a preveni acest război”, a spus Garibașvili în timpul unei vizite la cimitirul Mujatgverdi din Tbilisi, unde sunt înhumaţi militarii care şi-au pierdut viaţa în timpul acelui conflict.

Garibaşvili a declarat, cu ocazia împlinirii marţi a 15 ani de la războiul din august 2008, că militarii georgieni au dat dovadă de „mare eroism şi abnegaţie”, dar Georgia a văzut şi „acţiunile ruşinoase ale comandantului suprem Saakaşvili”. Şeful guvernului georgian a afirmat, anterior, marţi, într-un mesaj pe Facebook cu ocazia comemorării a 15 ani de la acele evenimente, că Georgia „rămâne ataşată căii paşnice de restabilire a integrităţii teritoriale şi a reunificării ţării”.

„Ne animă credinţa de neclintit că o Georgie paşnică, unită, puternică şi dezvoltată este cea mai bună perspectivă pentru georgieni, oseţi, abhazi, pentru toate popoarele care trăiesc pe pământul nostru, şi facem totul pentru ca acest obiectiv să devină realitate cât mai curând posibil”, a adăugat el.

Mesajul premierului moldovean

Premierul Dorin Recean a avut un mesaj pentru poporul Georgiei pe care l-a postat în aceeași zi pe contul său oficial de Twitter.

„În timp ce Rusia continuă să atace astăzi Ucraina, oamenii și infrastructura civilă, suntem uniți în condamnarea agresiunii ruse din 2008 în Georgia. Reafirmăm sprijinul nostru pentru poporul georgian și pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul granițelor sale internaționale recunoscute”, a subliniat el.

While Russia continues to attack 🇺🇦people & civilian infrastructure today, we stand united in condemning the 2008 Russian aggression in Georgia.

We reaffirm our support for the Georgian people and Georgia’s sovereignty & territorial integrity within its intl recognised borders.

— Dorin Recean (@DorinRecean) August 8, 2023

Invazia rusească din Georgia, premergătoare celei din Ucraina

Pe 8 august 2008, trupele georgiene au intrat în Osetia de Sud – teritoriu separatist, cu o populaţie de doar 30.000 de locuitori – cu scopul de a restabili controlul asupra regiunii rebele, argumentând că trebuiau să acţioneze imediat, deoarece Rusia se pregătea să ocupe militar regiunea, potrivit uneia dintre versiunile evenimentelor de atunci.

Rusia a răspuns cu atacuri aeriene împotriva obiectivelor militare georgiene de pe teritoriul ţării din Caucaz şi şi-a desfăşurat trupele în Osetia de Sud într-o operaţiune pe care Kremlinul a denumit-o „impunerea păcii”, și care a dus la respingerea georgienilor din regiune.

Nemulţumite de rezultat, forţele ruse au pătruns pe teritoriul georgian atât în Osetia de Sud, cât şi în Abhazia secesionistă, deplasându-şi tancurile până în oraşul Gori, la doar 75 de kilometri de Tbilisi, înainte de a se retrage complet din fosta republică sovietică.

Ulterior, Kremlinul a recunoscut independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud, o decizie susţinută şi de Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria, dar care a fost în mare parte condamnată de comunitatea internaţională. Georgia, care a rupt relaţiile diplomatice cu Rusia la momentul respectiv, continuă să nu recunoască independenţa celor două teritorii şi consideră trupele ruse drept forţe de ocupaţie.

Georgia a pierdut 412 oameni în războiul din august 2008, inclusiv 170 de soldaţi şi angajaţi ai ministerului de interne, în timp ce Rusia a suferit pierderi de ordinul a 67 de militari în ofensiva sa împotriva armatei georgiene.

Potrivit informaţiilor disponibile, preşedintele de atunci al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a ordonat operaţiunea militară în Osetia de Sud pe 7 august 2008, la ora 23:35. O serie de surse arată faptul că, la acea oră, armata regulată a Rusiei invadase deja Georgia, deşi Kremlinul susţine că a adus forţele armate în Georgia pe 8 august 2008.

Opoziţia georgiană acuză actualul guvern de derivă autoritară şi simpatii pro-Moscova pe fondul războiului din Ucraina, ceea ce a dus la înrăutăţirea relaţiilor dintre Georgia și Ucraina, dar şi cu Occidentul.

Mai mult, aceasta susţine că fondatorul partidului aflat la putere, Visul Georgian, miliardarul Bidzina Ivanişvili, fost premier, ar fi, de fapt, „conducătorul din umbră” de la Tbilisi şi promotorul intereselor Kremlinului în Georgia.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Italia a decis să prelungească cu încă 15 zile controalele la frontiera cu Spania, menținând suspendarea temporară a regulilor Schengen pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol. Roma invocă situația din exclava spaniolă Ceuta și persistența unor probleme de securitate, scrie Digi24.

Ministerul italian de Interne a anunțat miercuri că măsura vizează în continuare frontierele aeriene și maritime și se aplică persoanelor care sosesc din Spania.

Decizia de prelungire a controalelor a fost luată ca urmare a „situației actuale din exclava spaniolă Ceuta și, în special, ținând cont de persistența problemelor esențiale deja identificate”, a transmis Ministerul de Interne de la Roma.

Suspendarea regulilor Schengen la frontiera cu Spania a fost introdusă inițial pe 31 iulie, pentru o perioadă de o lună, în urma crizei migranților din Ceuta.

De atunci, măsura a mai fost prelungită de două ori, de fiecare dată cu câte 15 zile. Noua decizie a autorităților italiene extinde controalele pentru încă 15 zile.

Madridul a răspuns măsurilor adoptate de Roma prin introducerea unor controale aleatorii asupra călătorilor care sosesc din Italia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre