Dacă liderii țărilor din UE acceptă săptămâna viitoare să considere Ucraina și Moldova țări candidate la aderare, moldovenii se vor afla în sfârșit pe drumul integrării europene, cu acte în regulă, nu doar la nivel retoric, al declarațiilor, ca până acum. Cum văd această schimbare, acest pas înainte analiștii de la Chișinău?, a întrebat Europa Liberă.

„Este foarte important pentru Republica Moldova că a reușit să obțină această opinie favorabilă din partea Comisiei Europene”, consideră Mihai Mogâldea, expert la Institutul pentru Politici și Reforme Europene, adăugând că cel mai probabil, propunerea Comisiei de acordare a statului de candidat la aderare Moldovei va fi susținută la summit-ul de săptămâna viitoare.

Mihai Mogâldea este de părere că recomandarea Comisiei Europene „reprezintă o recunoaștere clară a faptului că Republica Moldova respectă într-o mare măsură criteriile de aderare la UE”, dar în egală măsură, prin cerința de continuare a reformelor inițiate, indică faptul că autoritățile de la Chișinău au încă multe de făcut.

„Ceea ce va reuși Uniunea Europeană cu acordarea acestui statut de țară candidat, este să responsabilizeze și mai mult autoritățile noastre în procesul de implementare a acestor reforme. Și noi știm din experiența noastră anterioară că acest timp de presiune, de setare a unor indicatori, rezultate care trebuie atinse a funcționat în trecut, și el va funcționa și în viitor. Cu aceste rezultate așteptate vor veni mai multe fonduri de care guvernul are nevoie și pentru asta vor fi gata să lucreze.”

Expertul notează că avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană va depinde de rezultatele obținute în câteva domenii-cheie, și anume, asigurarea independenței justiției, lupta împotriva corupției, „deoligarhizarea” țării, asigurarea unui management eficient al finanțelor publice, respectarea drepturilor omului și implicarea societății civile în procesul decizional.

În opinia lui Mihai Mogâldea, statutul de țară candidată la aderare va crește sprijinul pentru integrarea europeană în rândul cetățenilor:

„Inclusiv cei care erau mai sceptici despre posibilitatea ca noi să devenim la un moment dat membri ai Uniunii Europene, care nu credeau că acest lucru va fi posibil vreodată, își vor reconsidera opinia după ce obținem acest statut de țară candidată. Este o decizie care va impulsiona mult și coeziunea socială în jurul unui deziderat major, integrarea europeană a țării noastre. Este o decizie care va avea ramificații asupra unui subiect care ne-a dezbinat de multe ori în trecut – vectorul de politică externă a țării noastre.”

Analistul politic Valeriu Ostalep, ministru adjunct de Externe al Republicii Moldova în guvernarea comuniștilor, crede că propunerea Comisiei Europene este tratată cu exces de euforie de guvernarea de la Chișinău, în condițiile în care reformele mai mult trenează, decât produc rezultate resimțite de cetățeni.

În opinia lui, nici Ucraina și nici Republica Moldova nu ar fi pregătite să obțină statutul de candidate la aderare:

„Eu înțeleg foarte bine că în contextul evoluțiilor neplăcute, din toate punctele de vedere, regionale, este clar că Uniunea Europeană a luat o decizie politică, dar acest statut nouă ne este oferit în credit. Republica Moldova prea mult trăiește în credit. Ca semnal politic, dacă pentru cineva contează, eu îl salut, dar aș vrea ca mulți din politicieni să înțeleagă că viața după standardele Uniunii Europene înseamnă în primul rând rezultate și eficiență, și mai puține poze, pe care le avem noi acum.”

La Chișinău, decizia Comisiei Europene a fost văzută de președinta Maia Sandu ca „un pas enorm, raportat la punctul în care Republica Moldova se afla în relația cu UE acum un an sau acum trei ani”, cu precizarea că angajamentele asumate de autorități vor fi respectate.

„Conștientizăm că acest proces va fi unul complex dar orientat spre un obiectiv clar – dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova și obținerea statutului de membru al UE”, a spus și ministrul de externe, Nicu Popescu.

#aderare UE #candidat #Republica Moldova #UE

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.