Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Adolescentul care a ucis trei fetiţe în Marea Britanie și-a recunoscut faptele. Ce pedeapsă ar putea primi

20 Ian. 2025, 22:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
20 Ian. 2025, 22:42 // În Lume //  Ana Panaguța

Axel Rudakubana, în vârstă de 18 ani, din Marea Britanie, şi-a recunoscut faptele, luni, în fața instanței. Acesta s-a declarat vinovat de uciderea a trei fetiţe în urma atacului din iulie 2024, din nordul Angliei, transmite adevarul.ro.

Crimele au îngrozit ţara şi au fost urmate de mai multe zile de revolte la nivel naţional.

În prima zi a procesului său la Tribunalul regal din Liverpool, Rudakubana, în vârstă de 18 ani, a pledat „vinovat” de uciderea celor trei fete, în vârstă de 6 ani, 7 ani, şi 9 ani, care se aflau la un eveniment de dans pe tema Taylor Swift, organizat pentru copii în vacanţa de vară în oraşul Southport.

Rudakubana s-a declarat de asemenea vinovat şi de zece acuzaţii de tentativă de omor legate de acelaşi atac, precum şi de producerea de ricină, o toxină mortală, şi deţinerea unui manual de instruire al Al Qaida.

Judecătorul Julian Goose a precizat că îl va condamna pe Rudakubana joi şi că pedeapsa cu închisoarea pe viaţă este inevitabilă.

Rudakubana, născut în Marea Britanie şi care avea 17 ani în momentul atacului, a fost arestat, pe 29 iulie, la scurt timp după atacul din Southport, un oraş aflat la nord de Liverpool. Poliţia a afirmat că incidentul nu este tratat ca fiind legat de terorism, în pofida găsirii manualului Al Qaida.

În urma crimelor, în Southport au izbucnit mai multe scandaluri, după ce pe reţelele de socializare s-au răspândit informaţii false că presupusul ucigaş ar fi un imigrant islamist radical.

Scandalurile s-au răspândit în mai multe oraşe din Marea Britanie, având loc atacuri asupra unor moschei şi hoteluri care găzduiau solicitanţi de azil. Premierul Keir Starmer a dat vina pentru revolte pe extrema dreaptă. Peste 1500 de persoane au fost arestate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Secret a activat protocolul de securitate la Casa Albă, după ce un sedan argintiu a lovit un panou din Parcul Lafayette. Jurnaliștii au fost îndrumați să intre la adăpost, în timp ce agenții l-au scos pe şofer cu forța din mașină, informează adevărul.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), în parcul aflat la nord de Casa Albă. La scurt timp după impact, reprezentanții Serviciului Secret le-au cerut jurnaliștilor să părăsească zona exterioară și să se adăpostească în sala de presă. Măsura a făcut parte din răspunsul de securitate declanșat după ce mașina a ajuns în zona pietonală și a lovit panoul informativ, relatează presa americană.

Filmările distribuite pe rețelele sociale arată sedanul argintiu înconjurat de agenți ai Poliției Metropolitane din Washington și de membri ai Gărzii Naționale. Aceștia s-au apropiat de mașină, au deschis portiera șoferului și au scos din vehicul un bărbat care s-a opus intervenției. Mai mulți agenți l-au imobilizat după o încăierare, în timp ce din autoturism se ridica un nor gros de fum alb.

Identitatea bărbatului și motivul pentru care a ajuns cu mașina în Parcul Lafayette nu au fost făcute publice. Deocamdată, autoritățile nu au precizat dacă impactul a fost accidental sau dacă șoferul a urmărit să provoace incidentul.

La ora locală 10:40 (15:40 GMT), autoturismul se afla încă în parc, înconjurat de militari. Garda Națională este desfășurată în Washington din 2025, la decizia președintelui Donald Trump, pentru a sprijini forțele locale de ordine.

Incidentul readuce în atenție măsurile stricte de protecție din jurul președintelui american, care a fost vizat de mai multe tentative de asasinat.

Una dintre cele mai recente s-a petrecut în aprilie, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă. Atunci, un bărbat înarmat a reușit să treacă de o parte a dispozitivului de securitate, iar Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și membrii cabinetului prezenți la eveniment au fost evacuați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!