Nicio persoană care a participat la Congresul organizat de Ilan Șor la Moscova nu a fost sancționată pentru tentativa de a introduce bani în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros la emisiunea Rezoomat de la Rlive TV.
„Nimeni nu este sancționat. Noi înțelegem foarte bine ce determină cetățenii noștri să meargă la astfel de acțiuni. Este vorba de necesitatea financiară și fiecare valorifică orice oportunitate. Nu este nimeni pedepsit, sancționat intimidat pentru acest lucru. Noi prin documentarea acestor cetățeni intenționăm și depunem efortul ca să ajungem la eșaloanele superioare de organizare și conducere a acestor grupări criminale și să avem măsuri de sancționare a acelor organizatori, dar nu a cetățeanului simplu ”, a declarat Adrian Efros.
Amintim că, fugarul Ilan Șor a anunțat de la Moscova, Rusia, crearea blocului politic „Victorie/Pobeda”, în cadrul unui eveniment organizat și transmis în direct pe rețelele sociale duminică, 21 aprilie curent. La el au fost prezenți membrii fostului Partid Șor declarat neconstituțional și alți lideri de opoziție, dar și conducerea Găgăuziei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Precizăm că, după evenimentul organizat de Șor la Moscova, activiștii partidului s-au dat în spectacol la Aeroport, acuzând presiuni din partea guvernării și forțelor de ordine. Poliția de Frontieră preciza că aceștia au devenit ostili după ce li s-a solicitat controlul bagajelor.
Ulterior, șeful Poliției Naționale și procurorul-șef pentru combaterea crimei organizate și cauze speciale anunțau că persoanele sunt vizate în dosarul finanțării ilegale a partidelor și erau plătiți cu sume cuprinse între 300 și 500 de euro, pentru a aduce bani în țară. În total, în cadrul perchezițiilor au fost ridicare resurse financiare în diferite valute, echivalente cu peste 20 de milioane de lei.

