AGE: platformele guvernamentale, ținta escrocheriilor. Avertisment pentru cetățeni
Pe fondul creșterii tot mai mari a escrocheriilor și tentativelor de fraudă, Agenția de Guvernare Electronică a transmis un avertisment către cetățeni că tot mai mulți escroci folosesc instituțiile publice, precum și platformele guvernamentale digitale gestionate de AGE, inclusiv EVO, MPay sau MDelivery, acestea fiind folosite în scheme de înșelăciune.
Potrivit instituției, cetățenii sunt contactați telefonic sau prin mesaje și informați despre presupuse tranzacții suspecte, livrări, datorii sau activități neautorizate în conturi. Ulterior, li se solicită date personale și bancare, inclusiv parole, coduri OTP/SMS sau instalarea unor aplicații indicate de persoane necunoscute.
AGE precizează că instituția și platformele pe care le administrează nu solicită niciodată prin telefon sau SMS parole, coduri OTP, date bancare, date de autentificare sau instalarea de aplicații.
În cazul unor apeluri suspecte, cetățenii sunt sfătuiți să verifice informațiile direct la instituția vizată și să raporteze tentativele de fraudă către operatorul de telefonie mobilă sau pe platforma oficială cybercrime.mai.gov.md.
Instituția a menționat că serviciile publice digitale sunt disponibile exclusiv pe domenii „.gov.md” și îndeamnă cetățenii să verifice cu atenție orice mesaj sau apel suspect înainte de a reacționa.
Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.
Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.
Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.