Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Alaiba, aleargă din urma trenului. După ce Șor a vândut magazinele duty-free din Moldova, vrea să le interzică

28 Iul. 2022, 12:47
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Iul. 2022, 12:47 // Politica //  Realitatea.md

Deputatul PAS vrea să interzică magazinele duty-free de la intrarea și ieșirea din Republica Moldova, deținute de către un singur cetățean, Ilan Șor, care, potrivit unei investigații, acesta a vândut deja afacerea sa, imediat după ce a fost scos sechestru.

Dumitru Alaiba, spune că „se gândește la cel mai serios mod să anuleze regimul duty-free” în Moldova.

„Șor a vândut afacerea sa duty-free în Moldova altei persoane. Dacă cumpărătorul încă o mai poate face, ar fi bine să ceară banii înapoi și să anuleze toată treaba asta. Explic succint de ce.  Conform informațiilor de la Serviciul Vamal, regimul duty-free în Moldova în primele șase luni duty-free-urile au beneficiat de facilități fiscale (TVA, accize, taxe vamale) de 1 miliard de lei și chiar 2 miliarde lei doar în 2022. Au fost ani când a fost și mai mult, chiar și peste 3 miliarde (înainte de pandemie). Ne gândim la cel mai serios mod să anulăm regimul duty-free. Și o să o facem. Să rămână magazine ordinare, să plătească toate taxele, așa cum o fac toți restul antreprenorilor. Anularea sau limitarea regimului duty-free e o conversație și în alte țări. În Europa duty-free sunt o gaură de cam 80 miliarde de euro”, anunță deputatul.

Precizăm că, potrivit investigației Rise Moldova, Ilan Șor a vândut rețeaua de magazine duty-free de la frontiera de stat. Rețeaua de magazine duty-free controlată de Ilan Șor a fost printre primele active asupra cărora oamenii legii au pus sechestru în iunie 2019, imediat după fuga din țară a fostului primar de Orhei, însă interdicția a durat doar jumătate de an. După ce a fost ridicată, proprietarii în acte ai reţelei de duty-free-uri au migrat de câteva ori, de la afacerişti locali, la ciprioţi, germani şi evrei. În cele din urmă, afacerea duty-free a fost preluată de proprietarul unei bănci rusești domiciliat în Israel, în același oraș în care Ilan Şor a fost surprins în repetate rânduri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!