Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Alcoolul le-a luat mințile. Doi bărbați, condamnați după ce și-au bătut amicul de pahar până la moarte

13 Ian. 2026, 11:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
13 Ian. 2026, 11:48 // Societate //  Cătălina Boico

Doi bărbați, în vârstă de 30 și 31 de ani, au fost condamnați la 14 ani, respectiv 14 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, soldată cu decesul victimei.

Tragedia s-a produs în martie 2025, în apartamentul unuia dintre inculpați, situat în sectorul Botanica al Capitalei, unde victima și cei doi bărbați consumaseră împreună băuturi alcoolice.

„În urma unui conflict spontan apărut între ei, cei doi inculpați au aplicat violență față de bărbat, agresiunea continuând atât în apartament, cât și în scara blocului. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele în mai multe regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului și a gâtului. Fiind sub influența alcoolului, bărbatul nu a putut opune rezistență agresorilor.

Agresiunea inculpaților a provocat victimei vătămări corporale periculoase pentru viață, care i-au cauzat decesul în scurt timp. În cadrul procesului, inculpații și-au recunoscut parțial vina”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).

PG precizează că persoanele nu sunt la prima abatere de lege: una dintre ele a fost anterior condamnată pentru jaf și răpirea unui mijloc de transport, iar cealaltă pentru tâlhărie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!