Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Alertă de deturnare a unui Airbus în Bulgaria. Un avion de vânătoare a fost trimis să intercepteze aeronava

30 Iun. 2026, 22:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
30 Iun. 2026, 22:58 // În Lume //  Ana Panaguța

Un Airbus A320 al companiei bulgare Electra Airways, care zbura pe ruta Varşovia-Tel Aviv, a aterizat de urgenţă marţi, după o „defecţiune a transponderului” care a emis un semnal fals ce indica o deturnare a aeronavei, au anunțat autorităţile bulgare, scrie Digi24.

Zborul LO155 de la Varşovia la Tel Aviv a fost asigurat de un Airbus A320 al companiei bulgare Electra Airways, în numele companiei aeriene poloneze LOT Polish Airlines, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, Ministerul bulgar al Transporturilor a raportat o „defecţiune tehnică a transponderului aeronavei, care a emis un semnal fals ce indica o intervenţie ilegală/deturnare”.

Procedurile de protecţie a spaţiului aerian au fost activate, potrivit autorităților.

Ministerul bulgar al Apărării a declarat că aeronava a transmis codul transponder 7.500, utilizat în aviaţie pentru a semnala o intervenţie ilegală la bord, considerată în general echivalentul unei deturnări sau preluări ilegale a controlului asupra aeronavei.

El a precizat că un avion de vânătoare Mikoyan MiG-29 a decolat de urgenţă pentru a intercepta aeronava Airbus A320, înainte de a o escorta.

„După confirmarea că nu există nicio ameninţare reală la bord, aeronava a părăsit teritoriul ţării prin Turcia”, a declarat Ministerul bulgar al Transporturilor într-un comunicat.

Apoi, la cererea companiei aeriene, aeronava a fost în cele din urmă „redirecţionată către Bulgaria, unde a aterizat cu succes pe aeroportul din Burgas la ora locală 17:15”, a precizat sursa citată.

Ministerul bulgar de Interne a iniţiat apoi verificările necesare.

„Niciun pasager sau membru al echipajului nu a fost afectat”, iar incidentul „nu a avut niciun impact asupra traficului de pe aeroportul Burgas”, a concluzionat Ministerul Transporturilor.

Forţele aeriene israeliene au declarat într-un comunicat că au trimis „două avioane de vânătoare” în direcţia unei „aeronave civile deasupra Mării Mediterane, după un raport privind pierderea legăturii cu aeronava”.

„Nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la un incident de securitate”, au afirmat acestea.

„Compania aeriană (bulgară) a invocat o eroare a pilotului”, a declarat pentru AFP Piotr Rudzki, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Frederic-Chopin din Varşovia.

„Monitorizăm situaţia, dar nu există niciun indiciu privind o eventuală interferenţă externă”, a concluzionat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Italia a decis să prelungească cu încă 15 zile controalele la frontiera cu Spania, menținând suspendarea temporară a regulilor Schengen pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol. Roma invocă situația din exclava spaniolă Ceuta și persistența unor probleme de securitate, scrie Digi24.

Ministerul italian de Interne a anunțat miercuri că măsura vizează în continuare frontierele aeriene și maritime și se aplică persoanelor care sosesc din Spania.

Decizia de prelungire a controalelor a fost luată ca urmare a „situației actuale din exclava spaniolă Ceuta și, în special, ținând cont de persistența problemelor esențiale deja identificate”, a transmis Ministerul de Interne de la Roma.

Suspendarea regulilor Schengen la frontiera cu Spania a fost introdusă inițial pe 31 iulie, pentru o perioadă de o lună, în urma crizei migranților din Ceuta.

De atunci, măsura a mai fost prelungită de două ori, de fiecare dată cu câte 15 zile. Noua decizie a autorităților italiene extinde controalele pentru încă 15 zile.

Madridul a răspuns măsurilor adoptate de Roma prin introducerea unor controale aleatorii asupra călătorilor care sosesc din Italia.