Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Alexandru Slusari: Majorarea prețului la ulei este o consecință a impotenței instituțiilor statului

21 Mai 2022, 18:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Mai 2022, 18:01 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, spune că majorarea prețului la ulei până la 50 lei litru este o consecință a impotenței autorităților Republicii Moldova. Potrivit lui Slusari, Consiliul Concurenței trebuia să intervină și să sancționeze compania Trans-Oil care ar fi majorat nejustificat prețul și ar fi abuzat de poziția sa dominantă de pe piață.

Încă în luna februarie, grupul Trans-Oil și-a luat angajamentul ca, în contextul situației create de războiul din Ucraina, să introducă un moratoriu al creșterii prețului la ulei pe piața locală.  Totuși, Trans-Oil a profitat din plin de poziția sa dominantă de pe piață, spune Alexandru Slusari.

„În februarie Trans-oil a cerut să fie interzis exportul uleiului. În schimb, a promis că nu se va majora prețul la ulei. Doar că n-a precizat pentru cât timp. Toți au înțeles că pentru tot sezonul, dar ei după ce au importat producția agricolă din Ucraina și a prăbușit piața internă. Prețul la materia primă a scăzut de la 18 lei la 10,50 lei. Ulterior a exportat la greu materia primă și ulei, a primit TVA, iar cireașa de pe tort –  prețul s-a majorat cu 30%. Ce are asta cu inflația importată? E vorba de impertinența unor șmecheri, abuz de pozițiile dominante și impotența autorităților statului”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Alexandru Slusari cere intervenția imediată a Consiliului Concurenței și sancționarea promtă a agenților economici care au comis abuzuri. Recent, compania Trans-Oil a reacționat la acuzațiile care i se aduc privind majorarea nejustificată a prețurilor. Potrivit unui comunicat Trans-Oil, compania n-a majorat prețurile la fabrică, distribuitorii fiind cei care au aplicat prețuri mai mari la uleiul de pe rafturi.

Realitatea.md amintește că în contextual majorării prețului la ulei până la 50 lei pentru un litru, Comisia pentru Situații Excepționale a introdus uleiul vegetal dezodorizat pe lista produselor social importante, fiind posibilă astfel reglementarea prețului. Potrivit deciziei CSE, prețul pe raft al uleiului filtrat va avea un adaos comercial de maxim 20%.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 18:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 18:33 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 50 de tineri vor face stagii plătite în instituțiile publice, unde vor putea acumula experiență de muncă și se vor implica în activitatea administrației. Aceștia au fost selectați în cadrul celei de-a șasea ediții a Programului de stagii plătite în serviciul public, la care au aplicat 218 candidați.

Dintre aceștia, 193 au ajuns la etapa interviului, iar 51 au fost selectați pentru stagii. Participanții vor fi remunerați și vor lucra sub îndrumarea unor mentori, având posibilitatea să cunoască direct activitatea instituțiilor statului.

La lansarea programului, premierul Vasile Tofan i-a îndemnat pe tineri să ia în considerare o carieră în serviciul public și să se implice în schimbarea lucrurilor. Acesta a menționat că munca în administrație le poate oferi posibilitatea de a contribui direct la dezvoltarea țării.

„Cred că în această sală ar putea fi un viitor ministru sau prim-ministru. Vă încurajez să aveți determinarea și dârzenia să dați o șansă serviciului public”, a menționat șeful Executivului.

Șeful Guvernului a vorbit și despre necesitatea unor salarii care să motiveze angajații din sectorul public, menționând că autoritățile încearcă să îmbunătățească treptat condițiile de remunerare.

La rândul său, secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, i-a încurajat pe participanți să profite de experiența oferită și să vină cu idei noi pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Programul urmărește să atragă tineri profesioniști în administrația publică și să le ofere o primă experiență de lucru în instituțiile statului. Până acum, 56 de foști stagiari au fost angajați în serviciul public, iar alte 70 de persoane se află în Corpul de rezervă al stagiarilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!