Ambasadorul agreat al Republicii Moldova în Republica Kazahstan, Lilian Darii, a prezentat luni scrisorile de acreditare președintelui Republicii Kazahstan, Kassym-Jomart Tokayev. Ceremonia de acreditare s-a desfășurat la reședința președintelui kazah ”Akorda”.
Totoată, ambasadorul moldovean a avut o întrevedere bilaterală cu vice-ministrul Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan, Yermukhambet Konuspayev, în cadrul căreia i-a prezentat acestuia copiile scrisorilor de acreditare.
„Discuțiile cu viceministrul de Externe kazah s-au axat pe promovarea continuă a dialogului bilateral la nivel înalt și interdepartamental. Vorbind despre contactele pe linia ministerelor de externe, interlocutorii au opinat asupra organizării în perioada următoare a unei runde noi de consultări politice la nivel de secretar de stat/viceministru”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții ambasadei Republicii Moldova la Moscova.
Amintim că Lilian Darii este și ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă.

