Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Ce face NATO după ce rușii au lovit cu rachete teritoriul Poloniei

15 Nov. 2022, 23:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
15 Nov. 2022, 23:16 // În Lume //  Ursu Ana

Două rachete trase de Rusia au căzut pe teritoriul Poloniei, stat membru NATO. Ca urmare a acestui incident va exista o reacție a Alianței Nord-Atlantice. Astfel, în cazul în care un stat membru al Alianței este lovit neintenționat, se poate activa Articolul 4, la cererea țării în cauză, scrie digi24.ro.

Conform Articolului 4, toate deciziile NATO sunt luate prin consens, după discuții și consultări între țările membre. Aliații pot face schimb de opinii și informații și pot discuta probleme înainte de a ajunge la un acord și de a lua măsuri. Consultarea este o parte cheie a procesului decizional al NATO, deoarece toate deciziile sunt luate prin consens. Discuțiile vizează toate subiectele de interes pentru Alianță, inclusiv activitățile de zi cu zi ale Alianței, obiectivele sale de bază și rolul fundamental. Consultarea consolidează dimensiunea politică a NATO, oferind membrilor oportunitatea de a-și exprima opiniile și pozițiile oficiale.

De asemenea, acordă NATO un rol activ în diplomația preventivă, oferind mijloace pentru a ajuta la evitarea conflictelor militare. În Articolul 4 din tratatul fondator al NATO, membrii pot aduce în discuție orice problemă care provoacă îngrijorare, în special cea legată de propria securitate, pentru a fi discutată în cadrul Consiliului Nord-Atlantic (CNA). De la crearea Alianței în 1949, Articolul 4 a fost invocat de mai multe ori, de exemplu de către Turcia. Consultarea ia mai multe forme.

La nivelul de bază, implică pur și simplu schimbul de informații și opinii. La un alt nivel, începe comunicarea acțiunilor sau deciziilor, pe care guvernele le-au luat deja, sau ar putea fi pe cale să le ia. În cele din urmă, poate cuprinde discuții cu scopul de a ajunge la un consens asupra politicilor care trebuie adoptate, sau acțiunilor care trebuie întreprinse.

În concluzie, consultarea este continuă și are loc atât pe o bază formală, cât și informală. Se poate întâmpla rapid, datorită faptului că toate statele membre au delegații permanente la sediul NATO de la Bruxelles.

Guvernele se pot reuni în scurt timp, ori de câte ori este necesar, de multe ori cu cunoștințe prealabile despre preocupările lor naționale respective, pentru a conveni asupra politicilor comune sau pentru a lua măsuri pe baza consensului. Comitetele NATO facilitează consultarea, permițând oficialilor guvernamentali, experților și administratorilor să se reunească zilnic pentru a discuta o gamă largă de probleme.

În Alianță este aplicat principiul luării deciziilor consensuale, ceea ce înseamnă că toate „deciziile NATO” sunt expresia voinței colective a tuturor statelor suverane care sunt membre ale acestei organizații. În timp ce luarea deciziilor prin consens poate ajuta o țară membră să-și păstreze suveranitatea națională în domeniul apărării și securității, Articolul 4 poate fi o invitație pentru țările membre de a acorda acest drept grupului, sau poate duce pur și simplu la o cerere de sprijin din partea statelor NATO.

Articolul 4

În conformitate cu Articolul 4 din tratatul fondator al NATO, țările membre pot aduce o problemă în atenția Consiliului Nord-Atlantic (CNA) – principalul organism politic decizional al NATO, și o pot discuta cu Aliații.

Articolul prevede:

„Părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”.

Orice țară membră poate invoca în mod oficial Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord. De îndată ce este invocat, problema este discutată și poate duce la o anumită formă de decizie sau acțiune comună în numele Alianței. Indiferent de scenariu, colegii membri care fac parte din Consiliu sunt invitați să reacționeze la o situație adusă la cunoștință de o țară membră.

De la crearea Alianței în 1949, Articolul 4 a fost invocat de șapte ori. La 24 februarie 2022, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia au solicitat să organizeze consultări în temeiul Articolului 4, după invazia rusă a Ucrainei.

La 26 iulie 2015, Turcia a făcut aceeași cerere, având în vedere gravitatea situației care a fost generată de atacurile teroriste și pentru a informa aliații cu privire la măsurile pe care le lua.

Polonia a invocat articolul 4 la 3 martie 2014, ca urmare a tensiunilor crescânde din Ucraina vecină, și a acțiunilor agresive ale Rusiei. În două rânduri, în 2012, Turcia a solicitat o întâlnire a CNA în temeiul Articolului 4: o dată la 22 iunie, după ce unul dintre avioanele sale de luptă a fost doborât de forțele de apărare aeriană siriene și a doua oară la 3 octombrie, când cinci civili turci au fost uciși de obuzele siriene. În urma acestor incidente, la 21 noiembrie, Turcia a solicitat desfășurarea rachetelor Patriot. NATO a fost de acord cu această măsură defensivă pentru a ajuta Turcia să-și apere populația și teritoriul, și pentru a ajuta la detensionarea crizei de la graniță.

Anterior, la 10 februarie 2003, Turcia a invocat în mod oficial Articolul 4, solicitând consultări în cadrul CNA cu privire la asistența defensivă din partea NATO în cazul unei amenințări la adresa populației sau a teritoriului său, rezultată din conflictul armat din Irakul vecin. NATO a fost de acord cu un pachet de măsuri defensive și a desfășurat Operațiunea Display Deterrence de la sfârșitul lunii februarie până la începutul lunii mai 2003.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

 

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova