Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Analist român, despre întrevederea Maiei Sandu cu Alexander Soros: ”Propaganda rusă poate fi scoasă din funcțiune”

25 Sept. 2023, 09:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Sept. 2023, 09:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Prezentă la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a fotografiat alături de Alexander Soros, fiul lui George Soros, fondatorul ”Fundației pentru o Societate Deschisă”. În contextul războiului de la granițele Moldovei, analistul politic Bogdan Chirieac a comentat apariția Maiei Sandu alături de Soros Jr, scrie dcnews.ro.

„Dacă dl Alexander Soros o sprijină pe dna Maia Sandu este un lucru extraordinar de bun, fiindcă Maia Sandu trebuie să ia orice sprijin occidental. Problema fundamentală pentru noi toți, pentru flancul estic al NATO, dar în special pentru România, care este singura țară afectată direct de război, apropos de dronele care cad în Delta Dunării, este că dacă rușii nu sunt opriți în Ucraina, ei vor ocupa Odesa, Bucea și sigur nu se vor opri la Transnistria și vor ocupa, probabil cu tancul, Republica Moldova.

Și atunci, singura soluție, ca o măsură, cât mai durează războiul, este să aduci cât mai mult Republica Moldova în sfera de influență occidentală. Idealul ar fi, un referendum comun cu România, fapt care ar trasa granița NATO, granița Uniunii Europene, deci lucrurile ar fi foarte bune. Totuși, nu cred că ministerul și Washingtonul sunt pregătite pentru o asemenea mișcare. Nici Bucureștiul și Chișinăul nu sunt. Publicul din cele două state nu este pregătit pentru așa ceva”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac la România TV.

”Poate scoate propaganda rusă din funcțiune”

„Și atunci, faptul că Maia Sandu se fotografiază cu Soros este destul de important și acolo se poate scoate propaganda rusă din funcțiune, iar Soros chiar știe să facă propagandă prin ONG-urile sale. Chiar este foarte competent în domeniul acesta”, a mai spus Bogdan Chirieac, scrie dcnews.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, acesta a ținut să sublinieze că deși au mai fost și ”derapaje” ale lui Soros, Fundația pentru o Societate Deschisă este o fundație care a luptat pentru democrație și împotriva dictaturilor.

„Soros, cu această filozofie de la sfârșitul secolului 20, a avut rezultate, a schimbat multe. Sunt și derapaje, că s-a dus prea adânc, că sunt și lucruri aberante, minoritatea trebuie să conducă majoritatea, ceea ce este o derogare de la principiul democratic, deci poate fi discutat. Dar, fundamental, Soros a lăsat o urmă în istorie, în istoria omenirii”, a mai spus analistul politic.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!