Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Analiza Mediacritica! Televiziunile proruse din Republica Moldova „se fac că plouă” în cazul războiului din Ucraina

10 Mart. 2022, 19:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Mart. 2022, 19:01 // Actualitate //  Realitatea.md

O analiză realizată de site-ul mediacritica.md scoate la iveală modul în care mai multe instituții media din Republica Moldova au adoptat politica struțului în raport cu evenimentele din Ucraina, trecând sub tăcere teroarea războiului. Potrivit analizei, la două săptămâni de când Federația Rusă a declanșat un conflict armat în Ucraina, telespectatorilor mai multor posturi TV din țara noastră nu le sunt prezentate informații despre atacurile trupelor rusești asupra marelor orașe din Ucraina. Sunt ignorate informațiile privind bombardamentele soldate deja cu peste 1.200 de civili răniți și morți și informațiile despre cele peste 2 milioane de ucraineni care au părăsit țara, refugiindu-se în statele vecine din Europa.

PROPAGANDA DE PÂNĂ LA ÎNCEPEREA RĂZBOIULUI VS LINIȘTEA DE DUPĂ 

Odată cu anularea așa-numitei legi antipropagandă la Chișinău, în decembrie 2020, pe micile ecrane din Republica Moldova au revenit conținuturile informative, politice, analitice și militare produse în Federația Rusă, iar în ultima perioadă, canale precum Primul în Moldova, NTV Moldova sau RTR Moldova au pus pe post talk-show-uri în care s-a abordat insistent criza din Ucraina. În câteva analize publicate anterior pe portalul Mediacritica se ilustrează optica prin care erau prezentate evenimentele, cu mesaje precum că „Ucraina concentrează în Donbas armamentul trimis de țările UE și SUA”, că Occidentul s-ar afla „la limita isteriei: de ce SUA au dezvoltat un război informațional în jurul Ucrainei” sau că „Kievul se pregătește să aplice arma chimică împotriva Donbasului în cel mai scurt timp”. În toate programele vizate se recurge la denigrarea țărilor din Vest și creionarea acestora drept dușmani, în timp ce liderii de la Kremlin sunt prezentați ca veritabili salvatori naționali, preocupați constant de menținerea stabilității în Europa. Toate acestea au fost oferite la pachet cu limbaj sexist, discurs de ură, stereotipuri, etichetări, denaturarea faptelor și dramatizarea situației.

„Astfel, telespectatorul care a urmărit fidel emisiunile cu pricina a fost „pregătit” să perceapă într-o anumită lumină evoluția relațiilor ruso-ucrainene și escaladarea tensiunilor, una nici pe departe echilibrată și echidistantă”, spun jurnaliștii mediacritica.md 

În ziua de 24 februarie, atunci când mai multe posturi TV de la noi difuzau ediții speciale cu detalii despre invazia rușilor pe teritoriul ucrainean, niciunul dintre canalele menționate mai sus nu a intervenit în grilă. La amiază, NTV Moldova difuza emisiunea „Judecată cu jurați” (orig. Суд Присяжных), Primul în Moldova – emisiunea „E grozav să trăiești” (orig. Жить здорово), iar RTR Moldova  – serialul „Spasskaia”. În același timp, posturile au încetat, din proprie inițiativă, să retransmită emisiuni care se difuzau pe canalele de la Moscova, așa cum o făcuseră până atunci. Totuși, au rămas buletinele din prime-time produse de redacțiile de la Chișinău. După ce au informat în prima zi despre începutul războiului, ulterior din acestea au lipsit însă, în totalitate, detalii despre cum decurge nemijlocit evoluția conflictului la granița cu Republica Moldova.

Potrivit ong-urilor de media, una dintre funcțiile de bază ale jurnalismului este cea de informare, presa având rolul să transmită oamenilor date despre orice eveniment de interes public, actual și cu impact asupra vieții acestora, așa ca ei singuri să tragă anumite concluzii și să ia deciziile oportune. Indiscutabil, un război la câteva zeci ori sute de kilometri distanță este un astfel de eveniment.

Jurnaliștii posturilor NTV Moldova, Primul în Moldova sau Accent TV au recurs însă la tehnica omisiunii – procedeu ce constă în trecerea cu vederea a unui subiect de interes public și care se poate manifesta fie prin ignorarea totală a acestuia, excluderea lui din fluxul de știri, fie prin omiterea unor detalii relevante din peisaj, deci schițarea unei imagini incomplete. Specialiștii în domeniu vorbesc despre „propaganda prin omisiune”, când neincluderea informațiilor relevante pentru un anumit subiect poate denatura înțelegerea de către destinatar a subiectului respectiv într-un mod propagandistic. Omisiunea îl face pe telespectator să-și creeze opinii unilaterale, iar cei care recurg la această tehnică manipulează, determinând publicul să gândească și să acționeze într-un fel compatibil cu interese care de fapt nu le sunt proprii.

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!