Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Ancheta la școala din Bubuieci, finalizată. Directorul instituției, sancționat disciplinar de municipalitate

07 Apr. 2025, 10:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Apr. 2025, 10:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Directorul Liceului Teoretic „Toader Bubuiog” din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, a fost sancționat după ce s-a constat că nu a respectat normele de organizare instituțională și protecție a copiilor. S-a întâmplat în urma decesului elevului de 13 ani, despre care s-a scris că ar fi fost supus bullying-ului. Municipalitatea a emis un comunicat de presă la acest subiect.

„Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău informează despre finalizarea evaluării Instituției Publice Liceul Teoretic „Toader Bubuiog”, în urma căreia s-au constatat deficiențe în managementul educațional și aplicarea politicilor de prevenire a bullying-ului și asigurare a securității elevilor. Ca urmare, s-au dispus măsuri pentru îmbunătățirea climatului școlar, întărirea colaborării școală-familie și aplicarea strictă a prevederilor legale privind protecția elevilor.

De asemenea, în baza constatărilor grupului de lucru, s-a decis aplicarea unei sancțiuni disciplinare directorului instituției, pentru nerespectarea normelor de organizare instituțională și protecție a copiilor, conform cadrului normativ în vigoare”, se arată în comunicatul oficial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în data de 25 decembrie curent, un copil de 13 ani, din comuna Bubuieci, a decedat la Institutul Mamei și Copilului, unde a fost adus în stare gravă. A ajuns la spital după ce a primit o traumă la picior în școală. Inițial, copilului de 13 ani i-a fost pus piciorul în ghips la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, unde a revenit peste două zile, întrucât băiatul acuza dureri. Câteva zile mai târziu a fost transferat la IMC în stare gravă.

Cazul se află în gestiunea Inspectoratului de Poliție Botanica, municipiul Chișinău. A fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să desfășoare un șir de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat din oficiu pe acest caz, menționând că „fiecare copil are dreptul de a beneficia de cele mai bune condiții posibile pentru dezvoltarea și menținerea stării sale de sănătate fizică și mintală”.

Câteva zile mai târziu, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a discutat cu cadrele didactice, iar cazul a fost înaintat spre examinare Comisiei de Etică. Tot atunci, MEC anunța că, dacă va fi necesar, va fi propusă retragerea gradului managerial și didactic al persoanelor responsabile, întrucât copilul ar fi fost supus bullying-ului.

Anchetă la școala din Bubuieci: MEC investighează ce s-a întâmplat cu minorul care a decedat ulterior la spital

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 20:58
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
10 Nov. 2026, 20:58 // Sport //  Ana Panaguța

Republica Moldova are un nou medaliat la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026. Atletul Vladimir Culiș a obținut bronzul în proba de aruncare a suliței, cu o aruncare de 67,47 de metri.

Dincolo de rezultatul obținut, performanța sportivului are și o poveste aparte. Vladimir este antrenat chiar de mama sa, Irina Culiș, care i-a fost alături atât în pregătire, cât și în competiții. Cei doi au muncit împreună pentru a ajunge la acest rezultat, iar acum au trăit împreună bucuria câștigării unei medalii olimpice.

Pentru Vladimir Culiș, podiumul de la Dakar reprezintă o reușită importantă în cariera sportivă, dar și încununarea muncii depuse alături de mama sa, care îi este antrenoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!