Angajaţii de la Calea Ferată din Moldova şi-au primit salariile abia pentru luna martie. În prezent, restanţele salariale depăşesc 130 de milioane de lei, a declarat ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, care susţine că se caută soluţii pentru această problemă, scrie TVR Moldova.
„Acuma din câte cunosc se închide luna martie. Deci ce putem spune foarte clar este că nu se acumulează datorii suplimenatre la salarii. Rămân aceleaşi patru luni care nu au fost achitate şi care se trag încă de anul trecut, iar aproape în fiecare lună oamenii îşi primesc un salariu lunar şi compania face tot posibilul ca împreună cu APP-ul ca să găsească soluţii”, a declarat Andrei Spînu.
Amintim că, criza financiară la Calea Ferată s-a acutizat odată cu începutul războiului din Ucraina, care a provocat scăderea fluxului de mărfuri. În prezent, salariul mediu lunar al unui angajat la Calea Ferată este de opt mii de lei.
Din 1 noiembrie 2026, se aplică un regim fiscal special pentru mărfurile vândute online și expediate în Republica Moldova în colete cu o valoare de până la 150 de euro. Acesta vizează cumpărăturile persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția produselor supuse accizelor, scrie BANI.MD.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, regimul vizează comercianții din străinătate care vând astfel de mărfuri prin platformele internaționale de comerț electronic. Pentru aplicarea acestuia, comercianții trebuie să desemneze un intermediar înregistrat în Republica Moldova, care să îi reprezinte în relația cu autoritățile fiscale și să îndeplinească obligațiile prevăzute de legislație.
Intermediarul va acționa în numele și în contul comerciantului străin, inclusiv în ceea ce privește achitarea TVA. Aceeași entitate din Republica Moldova poate reprezenta mai mulți comercianți nerezidenți, însă pentru fiecare dintre aceștia i se va atribui un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, destinat regimului special.
Toate procedurile de înregistrare, modificare a datelor și anulare a înregistrării se desfășoară exclusiv online. Acestea sunt disponibile prin sistemul „e-Cerere”, accesibil din Cabinetul personal al contribuabilului de pe pagina oficială a SFS.
Pentru a înregistra reprezentarea unui comerciant străin, intermediarul trebuie să creeze o cerere nouă și să selecteze „Declarația intermediarului privind reprezentarea nerezidentului”. Datele intermediarului sunt completate automat, iar informațiile despre comerciantul reprezentat trebuie introduse de solicitant.
La cerere se anexează documentul care confirmă desemnarea intermediarului drept persoană responsabilă de achitarea TVA în cadrul regimului special. Pot fi adăugate și alte documente justificative, dacă este necesar. După verificarea informațiilor, cererea se semnează electronic.
Declarația semnată poate fi consultată în compartimentul „Certificate, Confirmări”, iar recipisa electronică privind acceptarea înscrierii informațiilor și atribuirea codului TVA este disponibilă în compartimentul „Recipisă”. Pentru fiecare comerciant străin reprezentat trebuie depusă o declarație separată.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.