Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

„Anunțul zilei”! Plahotniuc se întoarce în politica moldovenească: Cum v-am promis odată, nu vă las eu de capul vostru

28 Oct. 2022, 14:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2022, 14:30 // Politica //  Realitatea.md

La două zile de la sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii, fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, în prezent fugar de justiția din Republica Moldova, acesta anunță prin intermediul unui interviu, pentru Tribuna.md despre faptul că „reveni în politica mare moldovenească”.

Plahotniuc afirmă că „revine în politică pentru că țara se confruntă cu o criză totală, care este peste capacitățile celor din Guvernul PAS” de a o rezolva.

„În primul rând, eu revin în politică pentru că astăzi Moldova se confruntă cu o criză totală și complexă, care este mult peste capacitățile celor din Guvernul PAS. Eu văd cum țara se duce de râpă și cum deznădejdea cuprinde tot mai multă lume din Moldova, eu văd și alte riscuri serioase care ne amenință în viitorul apropiat. Eu văd cum această guvernare PAS pretinde că se preocupă de țară, dar nu-i pasă deloc de oamenii acestei țări. În aceste condiții, eu văd această criză totală ca pe o provocare pentru mine, ca pe un exercițiu politic pe care eu vreau și pot să-l rezolv eficient. Iar mulți dintre cei cu care am menținut comunicarea în acești ani și care o vreme erau sceptici cu privire la revenirea mea, acum ei înșiși îmi propun să mă întorc în politica din Moldova, pentru că e nevoie de un politician, care știe și poate să asigure ordinea, siguranța, eficiența economică și normalitatea în viața statului. Acești oameni timp de 3 ani au văzut diferența în modul cum poate fi condus statul și mi-au spus direct că în condițiile de azi puterea din Chișinău nu este aptă să facă față unor riscuri foarte serioase”, spune Plahotniuc.

Un al doilea motiv pentru care revine în politică spune că este pentru faptul că „este ambițios și vrea să-și ducă la bun sfârșit planurile din 2019”.

„Eu sunt ambițios și insist să-mi duc până la bun sfârșit toate acele planuri de guvernare pe care le aveam în 2019. Eu am păstrat ambiția de a-mi finaliza proiectele pentru economia și infrastructura țării, de a lansa în Moldova unele procese de dezvoltare ireversibile. Eu încă nu mi-am arătat tot potențialul în managementul politic moldovenesc, există rezerve de proiecte, care erau în vara anului 2019 în etapă avansată de pregătire și urmau să fie demarate în 6-8 luni, și ele, fiind reluate de echipa noastră, vor surprinde pozitiv cetățenii”, mai afirmă Plahotniuc.

Totuși, Plahotniuc afirmă că, după ce își va duce la bun sfârșit planurile se va retrage din politică „cu senzația lucrurilor împlinite”.

„Vreau să fie foarte clar, eu nu am de gând să stau mult în politica moldovenească. Doar atât cât e nevoie ca să rezolv crizele și să pun țara pe făgașul unei dezvoltări normale și durabile. Și pentru asta îmi va trebuie mai puțini ani decât vă imaginați. După aceea, mă voi ocupa doar de afacerile mele din exterior, cu simțământul datoriei față de țară împlinit, dar și cu sufletul împăcat că am finalizat proiectele planificate. Dar acum, acum Moldova are nevoie de implicare și de foarte mult efort din partea mea și a echipei”, conchide Plahotniuc.

Amintim că, miercuri seara, 26 octombrie, ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, fugarul și oligarhul Vlad Plahotniuc și Ilan Șor au fost incluși pe lista sancțiunilor ale Statelor Unite ale Americii și li s-a interzis intrarea în SUA, iar pe bunurile acestora din State vor fi puse sechestre.

Conform documentelor, publicate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA, în listă se regăsesc în total 21 de persoane apropiate acestor doi oligarhi moldoveni sau care au tangențe cu subminarea democrației și statului de drept din țara noastră. Printre persoanele apropiate „capilor corupției mari” din țara noastră se numără: Shara Șor, soția lui Ilan Șor, un apropiat al lui Igor Dodon, feciorul procurorului Federației RuseIgor Ceaika, Olga Grak, Leonid Gonin, Ivan Zavarotnîi etc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 15:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 15:52 // Societate //  Daniela Baranovschi

Viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică încă din primul semestru de facultate, iar la absolvire ar urma să susțină o probă de predare. Schimbările fac parte dintr-un nou model de formare a cadrelor didactice, propus de Ministerul Educației și Cercetării, care pune mai mult accent pe experiența din școli și pe pregătirea practică a studenților.

Potrivit proiectului, studiile universitare pentru viitorii pedagogi ar urma să aibă o structură comună, indiferent de instituția în care învață, și să îmbine cinci componente: pregătirea de specialitate, didactica disciplinei, psihopedagogia, practica pedagogică și cercetarea educațională. Astfel, studenții nu s-ar limita la acumularea cunoștințelor teoretice, ci ar învăța și cum să le aplice la clasă. De exemplu, după ce studiază o metodă de predare, ar putea să o testeze în timpul practicii, să observe reacțiile elevilor și să analizeze ce trebuie îmbunătățit la următoarea lecție.

Un rol important în acest proces ar urma să-l aibă mentorii din școli și grădinițe. La început, studenții ar asista la lecții, apoi ar preda anumite secvențe sub îndrumarea unui profesor cu experiență, iar treptat ar ajunge să susțină ore de sine stătător. Pentru ca acest lucru să fie posibil, proiectul prevede crearea unei rețele naționale de instituții de învățământ în care viitorii profesori să-și desfășoare practica. Mentorii și cadrele universitare ar planifica împreună activitățile, ar urmări lecțiile și ar evalua evoluția studenților.

Pe lângă pregătirea pentru predare, viitorii pedagogi ar urma să învețe cum să asigure incluziunea și siguranța copiilor, cum să le susțină bunăstarea și cum să folosească responsabil tehnologia și inteligența artificială. Experiențele din școli ar fi analizate și în cadrul unor seminare, unde studenții ar discuta despre dificultățile întâlnite și despre soluțiile pe care le pot aplica.

Proiectul a fost prezentat și discutat în cadrul unor consultări publice organizate de MEC la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La evenimentul de la UPS „Ion Creangă”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pregătirea universitară trebuie să fie mai apropiată de realitățile din școli, iar colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ trebuie consolidată.

„Ne dorim ca viitorii profesori să beneficieze de o pregătire cât mai apropiată de realitățile din școală. De aceea, este important să oferim mai mult spațiu practicii pedagogice și să consolidăm colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ. Consultările publice reprezintă o oportunitate de a colecta propuneri pentru îmbunătățirea Concepției, iar în următoarele săptămâni vom continua acest proces și vom prezenta o propunere de plan-cadru pentru dezbateri”, a spus ministrul.

La rândul său, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, Viorica Andrițchi, a explicat că practica va fi pusă în centrul pregătirii viitorilor educatori, învățători și profesori.

Concepția prevede trei ani de studii de licență și doi ani de master. Absolvenții de licență ar putea preda în învățământul primar și gimnazial, însă ar trebui să finalizeze un master profesional cu profil didactic în cel mult cinci ani de la prima angajare. Pentru a preda la liceu, diploma de master ar fi obligatorie.

Accesul în profesie ar urma să fie posibil și pentru absolvenții altor domenii, prin intermediul modulului psihopedagogic, al programelor de calificare sau recalificare și al masteratelor didactice complementare.

Noul model ar urma să fie aplicat treptat, începând cu studenții admiși în anul universitar 2027–2028. Cei care sunt deja înscriși la studii ar urma să le încheie conform cerințelor actuale. Proiectul Concepției a fost publicat pentru consultări la 21 octombrie.

Documentul a fost elaborat după analiza programelor de studii de la cele trei universități din țară și a unor modele de formare din Austria, Estonia, Finlanda și Elveția. MEC a luat în calcul și experiența profesională a peste 1.000 de absolvenți ai programelor din domeniul științelor educației. Analiza a arătat că pregătirea viitorilor profesori diferă de la o universitate la alta, iar unii absolvenți, chiar dacă au rezultate academice bune, întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aplice teoria în fața unei clase de elevi.

Reforma este însoțită și de măsuri de sprijin pentru tinerii care aleg profesia didactică. De la 1 septembrie 2026, bursele au fost majorate cu 40%, iar tinerii specialiști eligibili, repartizați în funcții didactice, pot beneficia de indemnizații de până la 375.000 de lei, precum și de mentorat și reducerea normei didactice în primii ani de activitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!