Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Arestovici: Rusia a pierdut războiul! Kremlinul se gândește cum să oficializeze înfrângerea lui Putin

16 Apr. 2022, 12:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Apr. 2022, 12:18 // Actualitate //  Realitatea.md

Rusia a pierdut războiul declanșat împotriva Ucrainei, pe care propaganda de la Kremlin îl numește „operațiune specială”. Acum ocupanții se gândesc cum să oficializeze eșecul înregistrat de „a doua armată a lumii”. Declarații în acest sens au fost făcute de Alexei Arestovici, consilier al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unui interviu, transmite Obozrevatel.

Potrivit lui Arestovici, Rusia va merge pe scenariul convingerii cetățenilor săi că Moscova a decis să nu concureze cu NATO pentru a nu aduce distruge omenirea prin intermediul unui război nuclear.

„În a doua zi după scufundarea crucișătorului Moscova, adică în cea de-a 51-a zi a invaziei ruse a Ucrainei, putem spune că Rusia a pierdut războiul. Întrebarea este acum cum ei să oficializeze înfrângerea lui Putin”, a spus Arestovici.

Potrivit consilierului liderului ucrainean, înfrângerea din Ucraina este un eșec total al Rusiei atât pe plan extern, cât și în interiorul țării. Arestovici spune că singura modalitate a Moscovei de a-și salva onoarea va fi convingerea cetățenilor săi, prin intermediul mașinăriei de propagandă, că Rusia nu-și dorește un război cu NATO.

„Ce mai rămâne pentru Putin? Să livreze o lovitură nucleară tactică? După aceea, Occidentul va trebui să negocieze cu China pentru a-l elimina pe maniacul care ține ostatică întreaga lume. Prin urmare, aici există o prăpastie. O altă opțiune este să piardă: la NATO, nu la ucraineni, pentru că aceasta este o rușine groaznică pentru Rusia. Pentru asta, Putin are nevoie de escaladare constantă și de ciocniri directe cu NATO, ca să poată spune poporului său: nu vrei un război cu NATO”, a explicat Arestovici.

 

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.