Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Așa arată sfârșitul lumii? Peste un milion de copii din Afganistan riscă să moară de foame

25 Aug. 2021, 09:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
25 Aug. 2021, 09:57 // În Lume //  Realitatea.md

Mai mult decât un milion de copii sunt în pericol să moară de foame în Afganistan, anunță UNICEF. Ajutoarele umanitare sunt blocate în haosul de pe aeroportul din Kabul, unde prioritatea o reprezintă evacuarea cetățenilor străini. Mai mult, organizația mondială avertizează că talibanii au început să recruteze copii, pe care îi antrenează ca să devină luptători, scrie Digi24.ro.

Peste 40% dintre afgani sunt copii care au sub 15 ani. Războiul le-a răpit copilăria, iar venirea talibanilor le complică situația. Peste 10 milioane de copii afgani au nevoie urgentă de ajutor pentru a supraviețui, potrivit UNICEF.

„Numărul copiilor care suferă de malnutriție acută severă, ceea înseamnă că dacă nu intervii, copiii pot muri, crește alarmant. Ne așteptăm ca peste un milion de copii să fie afectați din cauza malnutriției severe”, a declarat Pieter Bult, reprezentant al UNICEF.

Cel puțin jumătate de milion de copii trăiesc acum în condiții greu de imaginat după ce familiile lor au fost strămutate în interiorul țării.

Peste 2.600 de minori au fost fie uciși, fie mutilați pe viață, arată rapoartele ONU. Pentru cei care au scăpat, calvarul continuă.

„Copiii sunt recrutați chiar ei în armată, ceea ce înseamnă încălcarea gravă a Convenției privind Drepturile Copiilor”, susține Pieter Bult.

Părinții lor par să facă orice pentru a-i scăpa: mulți și-au aruncat copiii peste gardul cu sârmă ghimpată în brațele soldaților americani.

„Prioritatea noastră este să le căutăm și să le găsim familiile, să reunim copiii cu restul membrilor, asta este primordial, nu știu acum cazuri individuale, dar asta vom face”.

Cel mai important acum este ca ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de copii afgani care depind de ele. Peste 500 de tone de medicamente au fost blocate din cauza restricțiilor de pe aeroportul din Kabul.

„Aprovizionarea este o problemă. Toată atenția acum este pe evacuare, vedem avioane mergând goale spre țară. Trebuie să ne asigurăm că vom avea un culoar aerian pentru avioane care să livreze medicamente în Afganistan”, a adăugat Pieter Bult.

Conform datelor ONU, în total, peste 18 milioane de oameni, copii si adulti din Afganistan, depind de ajutoarele umanitare. Nevoile sunt în creștere în această perioadă din cauza secetei.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 12:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 12:16 // Slider //  Ana Panaguța

Alegătorii din Republica Moldova vor putea prezenta actul de identitate digital din aplicația EVO la secțiile de votare, în premieră, la alegerile locale noi din 1 noiembrie 2026 și la alegerile din UTA Găgăuzia din 15 noiembrie.

Pentru a-și confirma identitatea, alegătorii vor trebui să deschidă aplicația EVO pe telefon, să scaneze codul QR afișat la masa operatorului electoral și să confirme transmiterea datelor solicitate. După verificarea informațiilor de către operator, aceștia vor putea primi buletinul de vot.

Utilizarea actului de identitate digital este opțională. Alegătorii vor putea prezenta în continuare buletinul de identitate în format fizic, ca și până acum.

Comisia Electorală Centrală (CEC) precizează că vor fi solicitate doar datele necesare pentru verificarea dreptului de vot. Procedura de votare nu se schimbă, buletinele rămânând în format de hârtie.

Pilotarea este realizată de CEC, în parteneriat cu Agenția de Guvernare Electronică. Inițiativa urmărește extinderea posibilității de identificare digitală a alegătorilor și la următoarele scrutine naționale.

Informații suplimentare despre alegerile din 1 și 15 noiembrie pot fi consultate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, a.cec.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!