Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Așa ceva? Unde se află service-ul unde clienții își repară singuri mașinile

17 Apr. 2023, 13:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
17 Apr. 2023, 13:43 // În Lume //  Realitatea.md

În Galați s-a deschis acum câteva săptămâni primul self service, un service unde clienții își repară singuri mașinile sau fac lucrări uzuale de mentenanță, cum ar fi să schimbe filtrul și uleiul de motor. Atelierul este deținut de Nicolae Neagu, un tânăr de 35 de ani, care a fost ani de zile manager de restaurant pe litoral și apoi în străinătate.

Gălățeanul a decis să își investească banii în acest gen de service, un concept apărut în Occident cu un sfert de secol în urmă. L-a uimit faptul că service-urile de acest gen erau mereu pline în țări precum Germania și Austria și s-a gândit că ideea ar trebui pusă în practică și la noi.

„Am zis să fac și la noi în oraș un astfel de service, pentru că încă nu există așa ceva. Noi oferim sculele necesare și spațiul pentru ca proprietarii de mașini să își schimbe ce consideră necesar la autovehicul. Diferența față de cei care fac aceste lucruri la bordură, cum se spune, este că aceste schimbări la mașină se fac într-un mediu controlat, iar uleiul uzat și celelalte componente schimbate sunt apoi reciclate ”, a explicat Nicolae pentru „Adevărul” cum funcționează lucrurile.

Ghidare de la mecanici

Clienții plătesc 30 roni pe oră ca să folosească spațiul și elevatorul pentru ridicarea mașinii și 45 roni pe oră ca să primească și sculele de care au nevoie pentru efectuarea lucrărilor la autovehicul. De pildă, pistol cu impact, cheie dinamometrică, tester.

Avantajul este că ieși mai ieftin la lucrările de rutină care se fac la autovehicul, pentru că nu mai plătești manopera, și știi exact ce ai schimbat la propria mașină. Cert este că șoferii care fac aceste operațiuni trebuie să aibă noțiuni minime de mecanică ca să poate face aceste operațiuni fără riscuri.

„Noi avem mecanici angajați care pot ghida clienții atunci când este necesar. Ei nu vor lucra la mașini, ci doar le vor da șoferilor indicații”, spune administratorul self service-ului din Galați. Ideea a prins rapid la gălățeni. La nicio lună de la deschidere, vin în medie cam 5-6 conducători auto pe zi care fac diverse lucrări la mașină.

Cei mai mulți schimbă uleiul la mașină și roțile de iarnă cu cele de vară. Self service-ul nu acceptă clienți care demontează motoare sau umblă la sistemul de direcție, de pildă, pentru că se expun, evident, atât ei, cât și pasagerii din mașină riscului de a ajunge victime în cazul producerii unor accidente rutiere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Următorul pas: quick service

În viitorul apropiat, Nicolae intenționează să aducă la Galați un alt concept care a prins foarte bine în Occident. Este vorba despre quick service, un service unde clienții vin și în 30-40 de minute pleacă cu schimbul de ulei și filtru făcut sau cu plăcuțele și discurile de frână înlocuite.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 21:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 21:09 // Slider //  Ana Panaguța

Cei doi bărbați din satul Cărpineni, raionul Hîncești, care au deteriorat betonul proaspăt turnat pe un drum după ce au trecut cu o căruță trasă de un cal, au fost identificați și riscă amenzi. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de primarul localității, Mihai Frija.

Potrivit edilului, a fost deja depusă o plângere la Poliție, iar cei doi vor fi citați pentru a se prezenta la audieri. Aceștia riscă amenzi pentru deteriorarea lucrării.

Primarul a mai precizat că situația a fost remediată imediat, la fața locului.

Totodată, acesta și-a exprimat regretul că imaginile au ajuns să fie distribuite pe rețelele sociale și să fie văzute de oameni din Republica Moldova și nu numai. Edilul a criticat comportamentul celor doi bărbați, pe care i-a numit o rușine pentru comunitate, și a menționat că astfel de atitudini reflectă un mod de viață pentru o anumită categorie de persoane.

„Ne pare rău că asemenea noutăți și video ajung pe micile ecrane ale moldovenilor și probabil nu doar. Să viralizezi doi alcoolici care vandalizează lucrul deja făcut mi se pare stupid. Ei sunt o rușine pentru noi toți, deoarece ei nu sunt ceva unic, ci o categorie aparte de oameni pentru care acesta este un mod de viață”, a scris primarul.

Primarul a atras atenția și asupra situației calului surprins în imagini, care este lovit cu biciul de stăpân. În opinia edilului, animalul ar putea fi supus frecvent unor asemenea tratamente, iar scenele din înregistrare sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât sugerează că suferința acestuia nu este un caz izolat.

„Din tot acest video, ne pare foarte rău de acel cal, pentru care, probabil, fiecare zi este o nouă tortură și pe care nu îl mai uimește nimic, cu atât mai mult biciuiala stăpânului, care cel mai probabil tot era în stare alcoolică”, a mai transmis primarul.

Cazul a devenit cunoscut după ce imagini video cu cei doi bărbați au fost publicate într-un grup al localității. În înregistrare se vede cum aceștia trec cu căruța peste betonul proaspăt turnat, iar calul înaintează cu dificultate prin materialul moale.

Dimineață, Poliția nu fusese sesizată în legătură cu incidentul, potrivit informațiilor oferite de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, pentru Realitatea.md.

Nepăsare la Cărpineni. Video cu doi bărbați care au intrat cu căruța pe un drum abia turnat

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova