Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Atac armat într-o școală din orașul austriac Graz. Cel puțin opt morți și mai mulți răniți, anunță presa locală

10 Iun. 2025, 12:54
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Iun. 2025, 12:54 // În Lume //  Realitatea.md

Cel puțin opt persoane au fost ucise marți într-un atac armat comis într-o școală din orașul Graz, Austria, potrivit mai multor publicații locale, inclusiv Kronen Zeitung, citate de Reuters. Printre victime se numără elevi și profesori, au transmis Reuters și radiodifuzorul public ORF.

Poliția a confirmat că o operațiune de amploare este în desfășurare, însă nu a oferit detalii oficiale despre numărul victimelor. Potrivit surselor citate, mai multe persoane au fost grav rănite.

Potrivit hotnews.ro, atacatorul ar fi fost un elev al școlii, iar primele informații, încă neconfirmate oficial, indică faptul că acesta s-ar fi sinucis după comiterea faptei.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 10:00, după ce martorii au auzit focuri de armă din interiorul clădirii. Imediat, forțele speciale Cobra au fost mobilizate la fața locului, iar perimetrul a fost securizat.

În prezent, clădirea este cercetată meticulos de autorități. Strada unde se află instituția de învățământ a fost blocată, iar poliția a evitat să ofere alte comentarii.

Atacul sângeros vine cu puțin timp înainte de împlinirea a zece ani de la un alt atac violent petrecut în Graz, în 20 iunie 2015, când trei persoane și-au pierdut viața – un eveniment care a rămas adânc întipărit în memoria localnicilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!