Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Atârna inconștient de pe un pilon electric. Bărbat din Căușeni, salvat de ofițerii IGSU

16 Iun. 2021, 15:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Iun. 2021, 15:43 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, locuitor al satului Zaim, raionul Căușeni, a fost salvat după ce a fost observat atârnând de pe un pilon electric. Potrivit informațiilor, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:16.

Totodată, potrivit datelor înregistrate, trecătorii au observat că o persoană inconștientă atârna de pe un pilon electric. La fața locului în cel mai scurt timp a ajuns un echipaj de salvatori, care au stabilit că bărbatul electrocutat se afla la o înălțime de 5 metri pe un pilon electric și în orice moment risca să se prăbușească în gol.

Angajații IGSU au reușit să coboare lucrătorul electrocutat cu ajutorul echipamentului specializat fără pericol pentru viața acestuia în cel puțin 20 de minute.

Bărbatul fiind сonștient în stare de șoc, a fost predat medicilor veniți la locul incidentului și transportat de urgență la spitalul raional pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2021 salvatorii au salvat 43 persoane în diverse situații de risc.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!