Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Atenție, pasageri! Grevă a controlorilor de trafic aerian în Italia: Zborurile vor fi afectate în data de 30 septembrie

29 Sept. 2026, 16:06
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2026, 16:06 // În Lume //  Realitatea.md

Pasagerii care au programate miercuri, 30 septembrie, zboruri spre sau dinspre Italia ar putea întâmpina întârzieri sau anulări, în contextul unei greve a controlorilor de trafic aerian.

Acțiunea este programată să dureze patru ore și ar putea afecta operațiunile din toate cele 33 de aeroporturi ale țării, potrivit The Sun.

Printre marile aeroporturi vizate se numără cele din Roma, Milano, Napoli și Veneția. Potrivit informațiilor existente, protestul este programat între orele locale 13:00 și 17:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian.

Acțiunea are caracter național, astfel că efectele nu se limitează la principalele aeroporturi. Activitatea ENAV, compania responsabilă de gestionarea traficului aerian în Italia, ar urma să fie afectată în toate cele 33 de aeroporturi deservite, transmite Mediafax.

În aceste condiții, unele curse programate în intervalul grevei riscă să înregistreze întârzieri sau să fie anulate.

Pasagerii sunt sfătuiți să verifice situația zborului direct la compania aeriană și la aeroport înainte de a pleca spre terminal.

Legislația italiană prevede anumite intervale protejate în timpul grevelor din transportul aerian.

Potrivit presei britanice citate, zborurile programate între orele 07:00 și 10:00, precum și cele dintre 18:00 și 21:00 sunt garantate. Sunt protejate, de asemenea, anumite conexiuni aeriene cu insulele italiene.

Pentru cei care au posibilitatea să își modifice călătoria, mutarea zborului într-unul dintre intervalele garantate poate reduce riscul ca planurile să fie afectate de acțiunea sindicală.

Situația exactă poate varia însă de la o cursă la alta, motiv pentru care pasagerii trebuie să urmărească notificările transmise de operatorul aerian.

Roma, Milano, Veneția și Napoli, printre aeroporturile importante vizate

Greva poate avea un impact semnificativ asupra traficului aerian italian, având în vedere că include unele dintre cele mai aglomerate aeroporturi ale țării.

În cazul unei anulări, pasagerii trebuie să contacteze compania aeriană pentru variantele de redirecționare sau rambursare disponibile. Articolul citat subliniază că o grevă a controlorilor de trafic aerian este considerată, în mod obișnuit, o situație aflată în afara controlului companiei aeriene, ceea ce poate influența dreptul la compensația financiară.

Operatorii aerieni au însă în continuare obligații de asistență față de pasagerii afectați, inclusiv în ceea ce privește mesele și, atunci când este necesară o ședere peste noapte, cazarea.

Un nou protest în sectorul aerian italian este anunțat pentru 16 octombrie. Acesta ar urma să dureze 24 de ore și să implice membri ai echipajelor easyJet.

Ce trebuie să știe pasagerii din Republica Moldova

Miercuri, 30 septembrie, de pe Aeroportul Internațional Chișinău sunt programate mai multe zboruri directe către destinații din Italia, inclusiv Milano, Roma, Bologna și Veneția.

Pasagerii care urmează să călătorească sunt îndemnați să verifice orarul și statutul zborului direct la compania aeriană înainte de a pleca spre aeroport.

În cazul unor întârzieri sau anulări, călătorii trebuie să urmărească notificările operatorului aerian. Efectele grevei pot varia de la o cursă la alta, inclusiv din cauza eventualelor întârzieri acumulate în aeroporturi pe parcursul zilei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova