Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

„Oto QR”: meniul digital care aduce restaurantelor din Moldova un bon mediu cu până la 12% mai mare

29 Sept. 2026, 15:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2026, 15:37 // Societate //  Realitatea.md

Trăim într-o lume în care comandăm un taxi din două atingeri pe ecran și primim confirmări în milisecunde. Ne-am obișnuit ca totul să fie rapid și la un click distanță. Și totuși, în clipa în care ne așezăm la o masă de restaurant, ritmul modern pare că se oprește brusc. Meniul a rămas un obiect rigid și scump de retipărit, cu prețuri învechite sau preparate epuizate, cu o durată medie de viață de doar câteva luni, după care ajunge, pur și simplu, la gunoi, lăsând în urmă deșeuri pe care nimeni nu le mai contabilizează.

Pentru un antreprenor din HoReCa, meniul clasic a devenit o sursă continuă de pierderi: ezitări ale clienților din lipsa imaginilor, indecizie în fața unor descrieri seci, comenzi ratate pentru simplul motiv că preparatul nu a fost pus suficient în valoare. Dar adevărata problemă este alta: hârtia nu generează date și nu-i spune antreprenorului cele mai prețioase informații: ce preparat stârnește curiozitate și care e trecut cu vederea. Sergiu Cașu, fondatorul „Oto QR”, își amintește exact momentul în care a înțeles această limitare. Stătea la masă într-un restaurant, ca oricare client, și a observat cât de puțin se știe despre comportamentul oaspeților.

„Tot ce aude chelnerul este decizia finală. Dar tot ce se întâmplă înainte: ce a privit oaspetele, ce l-a speriat la preț sau la descriere, rămâne complet invizibil pentru restaurant”, spune el.

Fără aceste date, restaurantele iau decizii orbește: scot din meniu produse care, de fapt, erau pur și simplu afișate în locul greșit, pierzând bani fără să înțeleagă de ce. 

Cum funcționează „Oto QR”

Echipa din spatele „Oto QR”, formată din Sergiu Cașu și Adrian Moraresco, a înțeles că digitalizarea nu înseamnă doar să pui un PDF greoi pe ecranul unui telefon aflat oricum deja pe masă. Soluția propusă de ei este mai mult decât un simplu meniu accesat printr-un cod QR. Este o platformă inteligentă care transformă comportamentul clienților în date utile pentru restaurante. După ce au vizitat peste 54 de țări și au comparat direct modul în care restaurantele din toate colțurile lumii gestionează comanda și serviciul pentru clienți, fondatorii au decis să redefinească experiența și au construit un sistem de operare dinamic pentru meniuri.

Sistemul digitalizează tot catalogul localului, oferind traduceri automate în peste 15 limbi, ilustrate cu imagini apetisante incluse obligatoriu. Funcționează ca un Software ca serviciu (SaaS) – fiecare restaurant își construiește singur meniul, îl adaptează la identitatea vizuală a brandului și îl gestionează direct de pe telefon. Oaspeții pot vizualiza produsele în detaliu, le adaugă în coș, pot chema chelnerul la masă sau pot trimite comanda direct la bucătărie. Când sunt gata de plecare, pot solicita nota, indicând metoda de achitare și chiar pot lăsa bacșiș digital direct pentru chelnerul care i-a servit. Este o funcționalitate cu impact direct asupra loialității chelnerilor într-un domeniu unde fluctuația de personal e mare, iar bacșișul rămâne o parte importantă din venitul lor, mai ales acum, când peste 70% dintre plăți se fac de pe telefon.

Mai mult, sistemul calculează și afișează automat caloriile, ingredientele și alergenii. Pentru persoanele cu intoleranțe severe sau alergii alimentare, această tehnologie previne riscuri majore de sănătate, asigurând conformitatea automată cu reglementările de siguranță alimentară.

Feedbackul funcționează la fel de eficient: fiecare oaspete poate evalua separat mâncarea, atmosfera și serviciile, iar comentariile ajung instant la administratorul localului – însoțite de detalii despre masă și oră. Un oaspete nemulțumit care lasă un comentariu chiar în timp ce se află la masă îi dă managerului șansa să intervină pe loc și să remedieze situația înainte ca recenzia negativă să ajungă pe rețelele de socializare sau pe Google Maps.

Optimizarea prin date are efecte spectaculoase

„Pe locul 12 din meniul unui restaurant partener stătea un preparat cu cea mai mare marjă de profit, produsul din care localul făcea cei mai mulți bani. Analizând datele, am observat că peste 78% dintre oaspeți luau decizia finală explorând doar primele 9 poziții. Am recomandat ridicarea produsului de pe locul 12 – pe poziția 4, iar în doar o săptămână comenzile pentru acel preparat au crescut de 3 ori. Un meniu fizic nu îți va arăta niciodată așa ceva”, spune fondatorul Oto QR.

Flexibilitatea platformei se potrivește pentru afaceri de familie, cafenele noi, rețele mari, dar și pentru hoteluri, unde meniul interactiv ajunge direct în camere, iar oaspeții pot explora preparatele și comanda room-service direct de la telefon, fără să mai coboare la restaurant.

De la recunoașterea din Paris, la extinderea pe piața globală

Proiectul a primit validare internațională odată cu victoria la concursul național de pitch organizat de către EU4Innovation East – proiect cu un buget total de 23 de milioane de euro, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Franței, implementat de Expertise France. Destinat consolidării ecosistemului tehnologic din Parteneriatul Estic și creșterii vizibilității startup-urilor din regiune la nivel european și internațional, programul s-a transformat pentru „Oto QR” într-o veritabilă rampă de lansare, deschizându-le calea spre scena VivaTech 2026, la Paris – unul dintre cele mai importante și impresionante epicentre ale tehnologiei globale, acolo unde, an de an, se întâlnesc fondatori, investitori și inovatori de pe toate continentele.

Datorită programului EU4Innovation East, echipa a beneficiat de finanțare integrală pentru deplasarea la Paris, de pregătire intensivă pentru pitching și de acces la networking și consultanță strategică cu experți europeni, de unde au pornit primele lor conexiuni pe piața europeană.

La VivaTech 2026, echipa a urcat pe scena competiției „EU4Innovation East Pitch Contest”, alături de alte 8 startup-uri din regiune. Într-o ediție de anvergură și o competiție extrem de strânsă marcată de inovațiile în inteligență artificială, „Oto QR” s-a clasat pe locul 3, demonstrând că o soluție concepută la Chișinău are potențialul de a sta la aceeași masă cu marile inovații europene.

„Am realizat că, de fapt, construind o soluție locală, pentru Moldova, ea e aplicabilă la fel de bine în Franța, Spania, Portugalia sau Côte d’Ivoire. Problemele pe care le rezolvăm noi sunt universale”, spune Sergiu Cașu.

Echipa a plecat din Paris cu un capital valoros de credibilitate și cu o rețea valoroasă de contacte. Feedbackul primit direct de la juriul internațional a devenit punctul de plecare pentru o nouă direcție de produs – un modul inteligent de rapoarte executive bazat pe AI, aflat acum în dezvoltare, iar discuțiile purtate acolo le-au deschis uși noi în plan comercial, cu mai multe oportunități de a lega parteneriate pe piața franceză.

„La VivaTech am înțeles exact unde trebuie să ducem produsul mai departe. Am purtat discuții avansate cu o rețea din Paris care aprovizionează restaurantele, pentru a ne reprezenta și promova pe piața franceză”, explică Sergiu.

Urmărește aventura completă a startup-ului la VivaTech 2026 în materialul special.

Interesul stârnit de participarea la Paris s-a resimțit imediat după revenirea în țară: un videoclip despre parcursul echipei la VivaTech 2026 s-a viralizat rapid în mediul online, generând un val de solicitări din partea proprietarilor de restaurante interesați să implementeze tehnologia în propriile locații. La scurt timp după, startup-ul a obținut locul 1 și Marele Premiu în valoare de 100.000 MDL (~5.000 EUR) la competiția „Creative Post-Accelerator 2026, organizată de Yep!Moldova și finanțată de Fondul de Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF).

Următorul pas în extinderea lor globală va fi participarea la Web Summit în Lisabona, Portugalia – o altă scenă de anvergură a inovației globale. Echipa „Oto QR” va merge acolo tot cu sprijinul proiectului EU4Innovation East și al altor parteneri, unde va reprezenta țara în cadrul standului național și va continua procesul de scalare internațională.

Ce urmează pentru „Oto QR”?

Fondatorii construiesc aplicația ascultându-și constant comunitatea de clienți și transformând sugestiile venite direct din sălile de restaurant în funcționalități noi. Pentru perioada următoare „Oto QR” pregătește o sincronizare duală cu sistemele POS (Point of Sale – softurile folosite de restaurante pentru gestionarea operațiunilor): integrare directă cu platformele lor interne pentru actualizarea automată a stocurilor din bucătărie direct pe ecranul clientului, alături de un modul propriu de precomenzi, comenzi online și livrare, care scapă restaurantele de comisioanele mari.

Modulul de rapoarte inteligente bazat pe AI, conturat chiar din feedbackul primit la Paris, prinde acum formă concretă: va procesa automat datele de scanare ale fiecărui restaurant și va trimite, săptămânal și lunar, recomandări clare pentru creșterea vânzărilor, reducerea risipei și optimizarea costurilor.

Cu bagajele deja pregătite pentru Web Summit, marele eveniment din Lisabona, dar și cu evenimente din România și Finlanda în calendar, „Oto QR” are același obiectiv: să demonstreze că o soluție cu „ADN moldovenesc” are toate ingredientele pentru a deveni un nou standard la nivel european.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!