Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

Au rămas peste noapte fără 200 de familii de albine! Pagubele apicultorilor sunt estimate la sute de mii de lei

19 Sept. 2023, 22:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Ursu Ana
19 Sept. 2023, 22:40 // Societate //  Ursu Ana

S-au trezit peste noapte cu 200 de familii de albine moarte. Este vorba de o familie din satul Răcăria, raionul Rîșcani. Apicultorii presupun că de vină ar fi substanța cu care au fost tratate câmpurile de soia din preajma prisăcii. Oamenii sunt disperați, întrucât pierderile se cifrează la aproape 500 de mii de lei, scrie nordnews.md.

Valentina Carasevici este pensionară. A muncit mai mulți ani peste hotare pentru a avea o bătrânețe liniștită. Banii câștigați i-a investit într-o afacere de familie – în apicultură. Femeia intuiește că albinele s-au otrăvit.

„Mă gândesc că e din cauza erbicidelor cu care a fost tratat câmpul de peste drum, la 5 metri distanță. Am lucrat, am investit toată viața pentru nepoți, copii. M-am gândit să le rămână lor, să aibă un ajutor de la mine, dar iată ce am pățit”, spune femeia.

Apicultorii și-au înnoit prisaca chiar în această vară, investind alte zeci de mii de lei.  La fața locului au intervenit specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Aceștia au prelevat probe de pe lanul din imediata apropiere de prisacă.

„Se văd albini moarte pe jos. Le văd cum zboară, apoi cad. Domnii au suspiciuni că au fost tratate careva câmpuri din preajmă. Am mers în câmp, da, sunt tratate. Vom merge la acei agenți economici pentru a vedea cu ce și cum au tratat câmpul. Rezultatele de laborator ne vor spune exact pentru a ști cum să acționăm mai departe”, susține Leonid Dănuț, inspector ANSA.

Până atunci, agricultorul care și-a tratat recent lanul de soia spune că nu poartă vreo vină.

„Eu nu am făcut nimic ilegal. Eu știu că am lucrat cu preparate permise în R. Moldova. La acest moment nu am ce vorbi. Sunt suspiciunile ei, aș spune chiar că e calomnie”, zice fermierul.

Potrivit Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, anual, practic în fiecare raion din țară mor otrăvite zeci de familii de albine din cauza utilizării necontrolate a pesticidelor și a lipsei comunicării dintre apicultori, agricultori și autoritățile publice.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Sept. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană a reînnoit marţi, 22 septembrie, sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în faţa Franţei şi Luxemburgului, care au cerut retragerea a doi oligarhi ruşi de pe lista de sancţiuni, solicitare care a ameninţat prelungirea acestora. După o lungă luptă, UE ridică sancțiunile împotriva celor doi oligarhi ruși, Alișer Usmanov și Mihail Fridman, din cauza amenințării cu blocarea totală a sancțiunilor împotriva Rusiei de către statele membre individuale, relatează Digi24.

În schimb, măsurile împotriva celorlalte 3.000 de persoane și entități vor fi prelungite pentru trei ani. Conform relatărilor din presă, Letonia a fost ultima țară care și-a renunțat la opoziția față de compromis.

Conform informațiilor de la Agenția de Presă Germană, punctul de plecare al acestor evoluții a fost cererea Slovaciei de ridicare a sancțiunilor împotriva miliardarului Usmanov. Franța se alăturase recent și în mod surprinzător acestei cereri. Ulterior, potrivit diplomaților, Luxemburgul a cerut ca, dacă sancțiunile împotriva lui Usmanov sunt ridicate, să fie și ridicate sancțiunile împotriva lui Fridman.

În contextul în care președintele Emmanuel Macron nu încetează să atragă atenția asupra amenințării hibride ruse, graba Franței de a cere ridicarea sancțiunilor europene împotriva omului de afaceri ruso-uzbek Alișer Usmanov nu poate decât să surprindă. Parisul și-a uimit partenerii, prezentându-se ca apărător al miliardarului al cărui nume figurează, din februarie 2022, pe lista celor 3 000 de persoane și entități juridice acuzate că susțin efortul de război al Rusiei. Însă, în cele din urmă, marți, 22 septembrie, aceștia au acceptat.

Invocând „securitatea națională”, diplomații francezi de la Bruxelles blocau, încă din 14 septembrie, prelungirea sancțiunilor, semănând discordie în rândul celor 27 de țări ale Uniunii Europene (UE). Franța și Slovacia solicitau reabilitarea lui Alișer Usmanov, iar Luxemburgul, Ungaria și Slovacia insistau ca un alt oligarh rus, Mihail Fridman, să fie, la rândul său, scutit de sancțiuni. Letonia, pe de altă parte, se opunea ferm acestor modificări, în timp ce Ucraina nu-și ascundea dezamăgirea.

Prim-ministrul ucrainean, Sergii Korețkii, a făcut apel la UE să nu slăbească sancțiunile împotriva Rusiei, în momentul în care aceasta din urmă își intensifică atacurile aeriene asupra țării sale.

Menţinând acest regim de sancţiuni împotriva a circa 3.000 de persoane şi entităţi acuzate că sprijină efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, „am ajuns la un compromis dificil”, a transmis preşedinţia irlandeză a Consiliului UE, care a confirmat că „anumite persoane” au fost în final retrase de pe lista neagră.

Potrivit diplomaţilor, Franţa şi Luxemburgul au obţinut eliminarea lui Alisher Usmanov şi Mihail Fridman de pe listă. Letonia, care se opusese categoric exceptării acestor oligarhi de la sancţiuni, a acceptat în cele din urmă să se abţină pentru a fi depăşit obstacolul prelungirii sancţiunilor, conform aceloraşi surse.

Decizia, luată la nivel de ambasadori, mai trebuie formalizată prin aşa-numita procedură scrisă.

Franţa şi-a surprins la începutul acestei luni partenerii din UE după ce a insistat ca magnatul ruso-uzbec Usmanov să fie scos de pe lista sancţiunilor europene, invocând preocupări legate de securitatea naţională, pe care nu le-a precizat, dar ar putea fi vorba despre un acord de eliberare a unor cetăţeni francezi deţinuţi în Azerbaidjan.

Apoi, Luxemburgul a cerut acelaşi tratament şi pentru Fridman, care a deschis împotriva acestei ţări un proces în care cere despăgubiri de 16 miliarde de dolari.

Într-o primă reacţie după anunţul scoaterii celor doi oligarhi ruşi de pe lista sancţiunilor UE, ministrul ucrainean de externe Andrii Sybiha a scris pe reţeaua socială X că este o decizie „ruşinoasă şi nejustificată”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!