Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Aurelia Tomșa: „Moldova a fost mereu Europa, Moldova este Europa”

30 Oct. 2025, 12:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2025, 12:01 // Societate //  Realitatea.md

Aurelia Tomșa este doctor în științe economice și conferențiar universitar la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), dedicată formării noilor generații și dezvoltării economice a Republicii Moldova.

Ea spune că a ales să se implice activ în comunitatea sa pentru a contribui direct la construirea unui viitor prosper și durabil pentru țară, valorificând cunoștințele și experiența acumulate în cercetare și proiecte practice.

„Cu fiecare proiect, cercetare și experiență acumulată, impulsionăm dezvoltarea economică, aplicăm teoriile în practică și inspirăm schimbare și progres. Integrarea europeană înseamnă apropierea de standarde moderne și oportunități mai bune pentru cetățeni, crearea unui viitor prosper și apartenența la o familie de valori comune”, menționează Aurelia Tomșa.

Istoria Aureliei poate fi vizionată aici:

Conf. univ. Aurelia Tomșa subliniază că parcursul european al Republicii Moldova oferă libertatea de a crea și de a fi conectați la întreaga lume, păstrând totodată legătura strânsă cu locurile de baștină și cu oamenii care contează cel mai mult.

Moldova este UE!

***

Conținutul acestui articol aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 17:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 17:48 // Slider //  Ana Panaguța

Mai multe persoane au fost identificate de polițiști în timp ce ar fi transportat ilegal alegători către secțiile de votare din Comrat și Ceadîr-Lunga. Cazurile au fost înregistrate pe parcursul zilei de astăzi, în contextul desfășurării alegerilor regionale din UTA Găgăuzia.

Potrivit Poliției, persoanele vizate ar fi folosit atât automobile personale, cât și microbuze pentru a transporta alegătorii la secțiile de votare.

Oamenii legii verifică circumstanțele fiecărui caz, pentru a stabili toate detaliile și eventualele încălcări ale legislației electorale.

În acest context, Poliția reamintește că dreptul la vot trebuie exercitat în mod liber, fără presiuni, influențe sau constrângeri. Cetățenii sunt îndemnați să nu accepte bani, bunuri sau alte avantaje în schimbul votului și să nu se lase intimidați sau influențați.

De asemenea, persoanele care observă transportarea ilegală a alegătorilor sau alte acțiuni suspecte sunt îndemnate să sesizeze Poliția la numărul de urgență 112.

Poliția anunță că monitorizează în continuare situația din regiune și întreprinde măsuri pentru menținerea ordinii publice pe durata procesului electoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!