Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Autoritățile, deschise pentru a discuta problemele sectorului agricol. Ministra cheamă fermierii la dialog

28 Ian. 2025, 10:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Ian. 2025, 10:11 // Societate //  Realitatea.md

Ministra agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga, a lansat un apel către fermieri să se angajeze într-un dialog constructiv. Soluțiile pentru problemele cu care se confruntă agricultura nu pot fi identificate „în stradă”, a declarat oficiala în contextul protestelor organizate în luna decembrie de mai multe asociații de agricultori, transmite IPN.

Potrivit ministrei, autoritățile sunt deschise pentru a discuta problemele sectorului agricol, însă acest lucru trebuie realizat într-un cadru organizat și bazat pe cooperare.

„Propunem să creăm o platformă unică la minister, din fermieri, dar și alți specialiști, cum ar fi cei de la Ministerul Finanțelor sau din sectorul bancar. În funcție de posibilitățile financiare, vom interveni rapid pentru a găsi soluții la propunerile fermierilor”, a menționat Ludmila Catlabuga în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ludmila Catlabuga a subliniat că efectuează periodic vizite în teritoriu și discută cu agricultorii despre dificultățile cu care se confruntă. În cadrul acestor discuții a constatat că emulțumirile celor care ies la proteste nu reflectă întotdeauna poziția întregului sector agricol.

„Avem și fermieri care, într-adevăr, sunt în situații critice, dar nu trebuie să generalizăm. Nu toți fermierii împărtășesc opinia asociațiilor care protestează. Nu cred că printr-un protest vei putea presa Guvernul să ia anumite decizii”, a mai menționat ministra.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La sfârșitul lunii decembrie 2024, reprezentanții mai multor asociații de fermieri au protestat în centrul Chișinăului, cerând autorităților măsuri urgente de sprijin pentru sectorului agricol. Printre revendicări se regăsesc: prelungirea licențierii importului cerealelor și oleaginoaselor până la 31 decembrie 2025, restituirea accizelor fermierilor pentru anul 2024 și elaborarea unui mecanism de garanții de creditare și refinanțare pentru noul an agricol 2025.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 19:46 // Actualitate //  Victoria Laur

Asociația Tinerilor din Regiunea Nord-Est (ATR) anunță, la data de 22 octombrie 2026, finalizarea și punerea în funcțiune a platformei media www.basarabiatoday.md, realizată în cadrul proiectului „Basarabiatoday.md”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.), prin Programul Mass-Media 2026. Noua publicație online își propune să contribuie la consolidarea spațiului informațional de limbă română din Republica Moldova, oferind publicului acces la informații corecte, echilibrate și relevante.

Platforma Basarabiatoday.md a fost concepută ca un instrument digital de informare și analiză, dedicat în principal
cetățenilor Republicii Moldova, dar și tuturor celor interesați de evoluțiile politice, economice, sociale și culturale din spațiul de
peste Prut. Publicația pune accent pe jurnalismul responsabil, pe explicarea evenimentelor în context și pe abordarea subiectelor de interes public dincolo de informația de moment, anunță redacția.

„Noua platformă este disponibilă și funcțională la adresa www.basarabiatoday.md, fiind structurată în rubrici dedicate actualității, analizelor și materialelor de context, relației dintre România și Republica Moldova, parcursului european, identității culturale și societății. Cititorii vor putea accesa știri, interviuri, reportaje și materiale multimedia, realizate în limba română și adaptate mediului digital.

Un loc important în conținutul editorial îl ocupă procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, explicarea
politicilor și valorilor europene, precum și prezentarea oportunităților și provocărilor asociate acestui parcurs. În egală măsură, platforma urmărește promovarea identității culturale și lingvistice românești și consolidarea legăturilor dintre comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului”, se arată în comunicatul Asociației Tinerilor din Regiunea Nord-Est.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reprezentanții organizației își propun astfel să ofere „o alternativă de informare bazată pe rigoare editorială, verificarea informațiilor și prezentarea echilibrată a faptelor, într-un context regional în care dezinformarea și manipularea reprezintă provocări importante pentru spațiul public”.

Finalizarea infrastructurii digitale reprezintă o etapă importantă a proiectului, urmând ca platforma să fie actualizată periodic cu materiale jurnalistice și multimedia. Totodată, conținutul va fi distribuit prin canalele de social media asociate
publicației, pentru a facilita accesul unui public cât mai larg la informațiile publicate.

„Basarabiatoday.md este mai mult decât o platformă de știri: este un proiect dedicat informării responsabile, dialogului și apropierii dintre România și Republica Moldova”, afirmă echipa publicației.