Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

PREMIERE medicale la Spitalul Clinic Bălți: Doi pacienți au primit o nouă șansă la viață

28 Ian. 2025, 09:54
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
28 Ian. 2025, 09:54 // Societate //  Cătălina Boico

O echipă de chirurgi din cadrul Spitalului Clinic Bălți și din municipiul Chișinău a efectuat în premieră două intervenții chirurgicale laparoscopice la două persoane. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății (MS). 

Pacientele sunt două femei cu vârsta de 60 și 36 de ani, cărora le-au făcut operații prin metoda minim invazivă.

„Femeia de 60 de ani a suportat o intervenție chirurgicală de hernie hiatală, iar cea de 36 de ani de splenectomie (extirparea splinei). Ambele intervenții au fost realizate cu succes. În prezent, pacientele se simt bine și urmează tratament postoperator”, transmite MS.

Echipamentul laparoscopic modern permite medicilor să efectueze intervenții minim invazive. Acestea sunt realizate cu ajutorul unei camere video de mici dimensiuni și instrumente chirurgicale speciale. Operațiile oferă mai multe beneficii pacienților, precum recuperare rapidă, durere redusă postoperatorie și riscuri minime de complicații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spitalul Clinic Bălți a fost dotat de Ministerul Sănătății cu un laparoscop în valoare de 134.000 de dolari, finanțat de parteneri străini în cadrul asistenței externe acordate refugiaților din Ucraina.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 07:12
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Ursu Ana
25 Aug. 2026, 07:12 // Summit 2023 //  Ursu Ana

Punctul de trecere a frontierei Vinogradovka din Ucraina, aflat la aproximativ trei kilometri de PTF Vulcănești din Republica Moldova, a fost atacat în această dimineață cu drone de tip Shahed. În urma atacului, punctul ucrainean de trecere a frontierei a fost afectat, iar activitatea PTF Vulcănești–Vinogradovka a fost sistată.

Potrivit Poliției de Frontieră, incidentul a început în jurul orei 02:51, când Serviciul Operațiuni Aeriene al Armatei Naționale a informat despre o dronă care se deplasa dinspre Ucraina spre Republica Moldova, în regiunea Vulcănești, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera de stat.

La ora 02:55, punctul de trecere Vinogradovka a fost atacat cu o dronă Shahed. Informația a fost transmisă Poliției de Frontieră de către Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei. Potrivit datelor preliminare, nu au fost raportate victime.

Ulterior, în jurul orei 03:49, patrula staționară de la PTF Vulcănești a observat alte două explozii produse de drone Shahed pe teritoriul punctului de trecere ucrainean. Aparatele de zbor au căzut pe teritoriul Ucrainei.

Tot în această dimineață, o altă dronă a fost detectată în regiunea Vulcănești, la aproximativ 18 kilometri de frontiera Republicii Moldova. La ora 04:18, autoritățile ucrainene au confirmat că aceasta a fost doborâtă.

În urma incidentelor, autoritățile moldovene au întreprins măsurile procedurale prevăzute de legislație. Până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova, în zona de frontieră, nu au fost depistate fragmente de drone sau alte obiecte care să prezinte risc pentru populație.

Poliția de Frontieră, împreună cu celelalte autorități, monitorizează în continuare situația și menține legătura cu instituțiile competente din Ucraina.

Autoritățile le recomandă cetățenilor care aud zgomote specifice dronelor sau explozii să își păstreze calmul și să se adăpostească într-un spațiu sigur. Oamenii sunt îndemnați să urmărească doar informațiile oficiale și să nu se apropie de eventuale resturi de drone, muniții sau alte obiecte necunoscute. În cazul depistării unor astfel de obiecte, acestea trebuie raportate imediat la 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!