În contextul avertizării meteorologice COD GALBEN, când se anunță ploi puternice cu descărcări electrice, însoțite de grindină și vijelie, IGSU atenționează reprezentanții administrației locale, agenții economici, în subordinea cărară se află lacuri de acumulare, să atragă atenția la starea barajelor, podurilor, dar și a căilor de evacuare a apei.
Totodată, salvatorii atenționează cetățenii despre pericolul aflării în afară domiciliului în perioada condițiilor meteorologice nefavorabile.
„Oamenii sunt rugați să nu pornească la drum cu transportul personal fără strictă necesitate, iar șoferii sunt îndemnați să nu parcheze autovehiculele sub arbori și panouri publicitare. Totodată, în timpul furtunii, pentru evitarea traumelor și cazurilor tragice se interzice aflarea sub copaci, care pot să se prăbușească în orice moment”.
Mai mult, firele electrice căzute pe pământ ca urmare a vântului puternic prezintă pericol pentru viață. În acest sens, oamenii sunt atenționați să fie precauți și să ocolească cablurile rupte. De asemenea, scăldatul în bazinele acvatice în condiții meteorologice nefavorabile este strict interzis.
În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
Cântărețul de muzică ușoară, Adrian Ursu și soția sa, patisera, Irina Negara, at fi sărit la bătaie la jurnalistul Vadim Ungureanu, după ce acesta le-ar fi făcut observație privind modul în care ar fi parcat automobilul lor de marcă Lexus, chiar pe trotuar. Potrivit pulsmedia totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de duminică, 25 octombrie, pe bulevardul Grigore Vieru, din sectorul Râșcani al Capitalei, scrie CANCAN.MD.
Cei doi, împreună cu copii, ar fi venit să aducă câinele la un salon de grumming, iar între timp ar fi decis să-și lase mașina lor parcată pe trotuar. Din cauza automobilului, pietonii ar fi fost nevoiți să se deplaseze pe partea carosabilă. Mai mulți trecători i-au făcut observații șoferului în acest sens, însă acesta i-ar fi ignorat. PulsMedia.MD scrie că Vadim Ungureanu era în preajmă și la fel le-a făcut observație în legătură cu acest fapt, însă s-ar ciocnit de aroganța cântărețului. Sursa citată mai scrie că Ursu chiar ar fi încercat să meargă cu roata mașinii peste piciorul bărbatului.
Situația ar scăpat cu desăvârșire de sub control când nevasta șoferului, care era pasageră în automobil, ar fi coborât și ar fi început să-l agreseze pe pieton, în timp ce striga că este însărcinată. Acțiunile acesteia fiind urmate și de către Adrian Ursu, scrie PulsMedia.
”A coborât din automobil, sub ochii celor doi copii ai săi care au rămas în habitaclu, și a tăbărât cu pumnii peste reporter”, se arată în articolul semnat de Ungureanu.
Martorii oculari și soția lui Ursu au alertat poliția, ultima declarând că împreună cu soțul au fost bătuți.
Asta deși, din imaginile video surprinse de camerele de supraveghere din preajma locului unde a avut loc încăierarea, se vede că persoanele din automobil au sărit primii la bătaie. În urma incidentului, Ungureanu ar fi fost deposedat de telefon, ar fi fost lovit de mai multe ori cu capul de asfalt, cât și alte traumatisme ușoare.
La fața locului a intervenit o ambulanță, care a acordat primul ajutor medical lui Ungureanu, dar și un echipaj de carabinieri și unul de poliție.
Muzicantul Ursu ar fi declarat polițiștilor că el și soția sa însărcinată ar fi fost atacați și bătuți de Ungureanu, deși imaginile video arată cu totul altceva.
Chiar dacă a solicitat poliția pentru a documenta cazul, Ursu a încercat să plece de a fața locului, însă nu a reușit până la venirea echipajului BPRO. Oamenii legii i-au zis să se apropie la Inspectoratul de Poliție Rîșcani pentru documentare, însă acesta nu a mai ajuns. Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
CANCAN.MD a încercat să obțină o reacție de la interpret, acesta însă nu a răspuns la apeluri.
A fost apelată și soția sa, Irina Negara, dar a răspuns asistenta sa, care însă nu a putut să facă legătura cu patisera, dar a asigurat că-i va comunica solicitarea.
Știrea urmează a fi actualizată o dată ce Adrian Ursu fie Irina Negara vor răspunde la telefon pentru a comenta cele întâmplate și învinuirile care li se aduc.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.