Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Avionul lui Putin nu poate ateriza la Moscova din cauza unui atac. Zeci de zboruri, anulate

09 Oct. 2026, 18:32
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
09 Oct. 2026, 18:32 // În Lume //  Cătălina Boico

Atacurile raportate în apropierea Moscovei au provocat perturbări majore în traficul aerian din capitala Rusiei, unde peste 370 de zboruri au fost întârziate, iar alte 62 au fost anulate. Presa din Ucraina relatează că patru aeronave ale detașamentului prezidențial „Rossia” au rămas în zona de așteptare, în timp ce nu era clar dacă avionul președintelui rus Vladimir Putin putea ateriza.

Potrivit informațiilor apărute vineri, 9 octombrie, trei dintre cele patru aeronave se întorceau din Turkmenistan, unde se încheiase vizita liderului rus. Două dintre avioane ar fi fost redirecționate spre Sankt Petersburg. Nu se știe însă la bordul cărei aeronave se afla Putin.

În sudul Moscovei ar fi fost activată apărarea antiaeriană, iar autoritățile ar fi instituit cel mai înalt nivel de alertă. Unele relatări susțin că în spațiul aerian al capitalei ar fi fost observate baloane de care erau suspendate obiecte, fără ca natura acestora să fie clarificată.

Perturbări majore pe aeroporturi

Aeroporturile Vnukovo, Domodedovo și Jukovski ar fi funcționat timp de aproape șapte ore cu restricții, din cauza amenințărilor la adresa securității aeriene. Potrivit informațiilor publicate de presa rusă, numai pe aeroportul Vnukovo au fost înregistrate aproximativ 190 de zboruri întârziate și 85 anulate.

Mai mulți pasageri ar fi fost nevoiți să aștepte aproape 24 de ore pentru îmbarcare, iar unii și-au petrecut noaptea în aeroporturi. O parte dintre aeronave au fost redirecționate către aerodromuri de rezervă din Kazan, Sankt Petersburg și alte orașe.

Ucraina ar fi început să restricționeze spațiul aerian al Rusiei

În paralel, un canal public asociat serviciilor de informații militare ucrainene, conduse de Kirilo Budanov, a transmis că Ucraina ar fi început procesul de închidere a spațiului aerian al Federației Ruse.

„Am început cu o mică întârziere. Dar au existat motive întemeiate și solicitări din partea unor parteneri”, se arată în mesajul citat de presa ucraineană. Afirmația nu oferă, deocamdată, detalii despre amploarea sau mecanismul acestei operațiuni. 

La 1 septembrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizase companiile aeriene internaționale și asigurătorii cu privire la riscurile utilizării spațiului aerian rus. Acesta declara că dronele vor ajunge în spațiul aerian al Rusiei și că războiul declanșat de Moscova va duce, în fapt, la închiderea acestuia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus suspectat că plănuia un atac terorist la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova, potrivit agenției ruse de presă Interfax, transmite hotnews.ro.

Minorul a fost reținut în urma pontului primit de FSB din partea Statelor Unite, a precizat Interfax, citată de Reuters. Serviciul rusesc de securitate a transmis un mesaj de recunoștință către SUA.

„Suntem recunoscători părții americane pentru furnizarea informațiilor”, a declarat FSB.

Sâmbătă, FSB anunțase că a fost informat de SUA cu privire la un atac terorist planificat la Moscova, potrivit AFP și Reuters.

Într-un comunicat separat, Ambasada SUA la Moscova a avertizat, la rândul său, că în capitala rusă este posibil să aibă loc „un eveniment cu victime multiple”, conform The Moscow Times.

„Ambasada SUA la Moscova are cunoștință de o amenințare credibilă privind un eveniment cu victime multiple astăzi, 31 octombrie, la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova”, a afirmat misiunea diplomatică americană, precizând că „guvernul SUA se coordonează cu autoritățile ruse competente în privința unui răspuns”.

Complexul a fost închis temporar

Muzeul-Rezervație Țarițîno, un complex format dintr-un palat-muzeu și un parc care se află în sudul Moscovei, a fost închis temporar sâmbătă, a relatat agenția de presă RIA, citând autoritățile ruse.

Locația a fost evacuată spre finalul unui concert de orgă, potrivit tabloidului rus Baza, citat de NBC News. Spectacolul a fost întrerupt cu aproximativ zece minute înainte de încheierea programului. Ulterior a fost anulat un alt concert, dedicat tradițiilor populare din regiunea Caucazului de Nord, a mai relatat Baza.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!