Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Avocate: Ludmila Vartic ar fi suportat arsuri și multiple traumatisme. Experții nu pot stabili dacă s-ar fi sinucis

16 Iul. 2026, 11:43
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
16 Iul. 2026, 11:43 // Actualitate //  Victoria Laur

Avocatele mamei și surorii Ludmilei Vartic afirmă că, potrivit expertizei efectuate post-mortem, femeia ar fi suportat mai multe traumatisme grave pe parcursul vieții. Experții nu au putut stabili clar dacă ea s-ar sinucis sau ar fi fost aruncată de la înălțime, însă decesul ei a survenit în urma coliziunii cu solul.

Lipsa sângelui în jurul corpului neînsuflețit este explicată prin faptul că a existat o multitudine de traume închise și hemoragii interne, susțin juristele.

„În primul rând, în urma expertizei suplimentare s-au constatat mai multe leziuni decât cele menționate în raportul inițial. Multiple fracturi de tip închis, precum și leziuni caracteristice arsurilor ce ar fi fost suportate de partea vătămată pe parcursul anilor 2024-2025. Circumstanțele comiterii trebuie să le stabilească ancheta. Da, acea anchetă care ne restricționează accesul la expertiză. Sperăm că ofițerul de caz își va concentra puterile acolo unde este necesar, nu unde este inutil.

Comisia de experți a constatat unanim că decesul Ludmilei a survenit urmare a politraumatismelor extrem de grave provocate de impactul cu o suprafață dură, în urma căderii de la înălțime. Că toate rănile au fost incompatibile cu viața și au provocat decesul aproape instantaneu. Cu privire la mecanismul de formare și dinamica căderii, experții au constatat că corpul a aterizat în poziție verticală cu impact primar pe membrele inferioare, preponderent pe cel drept și cădere secundară postlaterală pe partea dreaptă.

Lipsa sângelui la fața locului este explicată prin multitudinea de traume închise și hemoragii interne. Experții au exclus ipoteza ca Ludmila să fi fost deja decedată în momentul căderii. Dar ei nu pot preciza dacă a fost vorba despre suicid, accident, împingere sau aruncare de către o altă persoană. Documentul stipulează clar că auto sau heteropropulsia urmează a fi dovedită prim alte acțiuni de urmărire penală”, a scris avocata Gabriela Kornacker pe rețelele de socializare.

Apărarea a mai punctat că investigațiile trebuie să continue, fiind desfășurate de grupul de anchetă creat din mai mulți ofițeri de urmărire penală și procurori. Conform avocatei, pe 17 iulie urmează să fie citite mesajele din telefonul Ludmilei Vartic, însă ofțerul de caz i-ar fi interzis verbal să fotografieze unele documente care țin de anchetă.

Cu referire la mesaje, Kornacker susține că este vorba despre circa 150 de pagini A$, cu câte 20 de capturi de ecran pe fiecare. În opinia sa, interdicția de a face fotografii ar reprezenta un impediment pentru „reprezentare și apărare, sub pretextul fals a secretului anchetei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe 3 martie 2026, Ludmila Vartic s-ar fi aruncat de la etajul superior al unui bloc de locuit din Capitală. La câteva zile, în spațiul public au apărut mai multe informații precum că femeia ar fi fost agresată de soț, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, iar urmare a acuzațiilor funcționarul a demisionat. El și avocații săi resping acuzațiile privind agresiunea în familie. Peste 30 de persoane au fost audiate pe acest caz. Ulterior s-a stabilit că femeia a fost amendată în trafic în momentul când era deja decedată. Ancheta este actualmente gestionată de către procurori și polițiștii din Capitală.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 16:05
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2026, 16:05 // Life //  Realitatea.md

Istoricul și fostul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, Valeriu Pasat, i-a adresat o solicitare președintei Maia Sandu prin care propune ca străzi din Chișinău și Soroca să poarte numele Eufrosiniei Kersnovskaia, o supraviețuitoare a represiunilor sovietice, care a petrecut 11 ani în lagărele de muncă forțată.

De asemenea, istoricul propune ca desenele realizate de aceasta în timpul detenției să fie expuse în Parlamentul Republicii Moldova.

„Cu regret constat că în Republica Moldova, țara în care Eufrosinia Kersnovskaia a trăit până la deportare și pe care o considera patria sa, se cunosc foarte puține lucruri despre încercările prin care a trecut și despre eroismul ei”, a scris Valeriu Pasat în adresarea publică.

Printre propunerile istoricului se numără acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Soroca și al raionului Soroca, instalarea unei plăci comemorative și a unui bust în oraș, precum și atribuirea numelui său unor instituții de învățământ din Soroca și Chișinău.

Totodată, Pasat propune instituirea unei burse sau a unui premiu care să-i poarte numele și să fie acordat tinerilor pentru performanțe în educație, cultură, știință sau apărarea drepturilor omului.

Eufrosinia Kersnovskaia s-a născut în 1908, la Odesa. În timpul Războiului Civil, familia sa s-a refugiat pe moșia familiei din satul Țepilova, în apropiere de Soroca. Până la deportare, aceasta a locuit în Basarabia.

Experiențele trăite în timpul represiunilor sovietice au fost consemnate în 12 caiete de memorii, însoțite de aproximativ 700 de desene. Lucrarea sa autobiografică este cunoscută sub titlul „Cât valorează un om”.

Valeriu Pasat susține că a cunoscut-o pe Kersnovskaia cu câteva luni înainte de moartea acesteia, în 1994. În 2006, istoricul a pregătit pentru publicare la Moscova memoriile și desenele sale, iar ulterior a organizat o expoziție a lucrărilor la Parlamentul European.

Potrivit lui Pasat, autoritățile din Comrat și-au exprimat disponibilitatea de a examina propunerea ca una dintre străzile orașului să poarte numele Eufrosiniei Kersnovskaia. În Soroca, însă, demersurile sale anterioare adresate autorităților raionale nu s-au concretizat până în prezent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!