Curs valutar
  • EUR
    20.0148
    -0.1159%
  • USD
    17.2222
    -0.2671%
  • RUB
    0.1990
    -0.1508%
  • RON
    3.8102
    -0.1417%
  • UAH
    0.3866
    0.2069%

Toate știrile

07 septembrie 2026

Azi una, mâine alta! Ex-directorul SIS, Vasile Botnari, plasat din nou în arest la domiciliu. Ce spun procurorii

21 Iul. 2022, 17:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Iul. 2022, 17:37 // Actualitate //  Realitatea.md

Din Penitenciarul nr.13, în arest la domiciliu. Procuratura Anticorupție, informează că, astăzi 21 iulie 2022, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au examinat demersul procurorului anticorupție de prelungire a măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 zile, în privința ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate.

Așadar, în rezultatul examinării, magistrații au admis parțial demersul procurorilor anticorupție și l-au plasat pe fostul director SIS în arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile.

„Ținând cont de faptul că, la eliberarea mandatului de arestare la domiciliu în privința persoanei vizate, instanța de judecată nu a oferit o apreciere corespunzătoare argumentelor aduse de către procuror cum ar fi: riscul ingerinței învinuitului în cursul normal al efectuării justiției, influențarea și exercitarea de presiuni asupra martorilor care nu au fost încă audiați, nimicirea și deteriorarea probelor, întrucât urmărirea penală încă se află în plină desfășurare, procurorii vor contesta cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana”, se arată în nota informativă a PA.

Amintim că, la data de 22 iunie, procurorii au contestat cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 20 iunie 2022 prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv aplicat în privința ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, cu arestul la domiciliu, pe un termen de 30 zile.

La data de 5 iulie, magistratii Curtii de Apel Chisinau au admis pe deplin demersul procurorilor anticoruptie inaintat în privința ex-directorului SIS, Vasile Botnari, și l-au plasat în arest preventiv pe un termen de 30 zile, cu executare în Penitenciarul nr.13

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe parcursul zilei de ieri, 29 martie 2022, procurorii anticorupție cu suportul ofițerilor Centrului Național Anticorupție, au efectuat percheziții la patru imobile și un automobil, în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în care este vizat un ex-director al Serviciului de Informații și Securitate.

Prin urmare, ex-directorul SIS este bănuit că, în perioada anilor 2014-2019, deținând mai multe funcții de demnitate publică, în scopul de a-și ascunde veniturile pe care nu le putea justifica în mod legal, a pus în aplicare un plan infracțional ce consta în procurarea pentru sine a unor bunuri mobile și imobile prin intermediul unor persoane interpuse și înscrierea fictivă a  dreptului de proprietate pe numele rudelor sau a persoanelor de încredere

În rezultatul perchezițiilor efectuate, procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente, un telefon mobil și un iPod, care urmează a fi examinate și apreciate din punct de vedere al pertinenței, concludentei și utilității lor în raport cu circumstanțele cazului investigat.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
06 Sept. 2026, 20:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
06 Sept. 2026, 20:22 // Slider //  Ana Panaguța

Statele Unite pregătesc un „pachet de pace” pentru încheierea războiului din Ucraina și speră ca negocierile în format trilateral Ucraina–Rusia–SUA să fie reluate în curând. Anunțul a fost făcut de Jared Kushner, în timp ce emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că Washingtonul a înregistrat „progrese semnificative” în cadrul discuțiilor purtate la Moscova, scrie presa din Ucraina.

Potrivit lui Witkoff, în capitala rusă au fost discutate idei noi, care au fost ulterior prezentate părții ucrainene la Kiev. La discuțiile de la Kiev participă și reprezentanți ai serviciilor de informații europene.

Emisarul american a subliniat că, pentru a ajunge la un acord, atât Rusia, cât și Ucraina trebuie să fie dispuse să facă compromisuri și să-și apropie pozițiile. Washingtonul consideră că există premise pentru o soluție „pașnică și diplomatică”.

În același timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că problema Donbasului este una dintre chestiunile centrale ale războiului și are o importanță strategică pentru țara sa.

„Problema Donbasului nu privește doar Donbasul. Consider că aceasta este una dintre problemele centrale ale acestui război”, a declarat Zelenski.

Potrivit liderului ucrainean, războiul reprezintă atât o luptă pentru supraviețuire și una de uzură, cât și un conflict în care problema teritorială este una dintre principalele mize. Zelenski a subliniat că Donbasul are o importanță strategică deosebită pentru Ucraina.

Președintele ucrainean a afirmat că armata țării și-a consolidat pozițiile pe câmpul de luptă, în special în est, unde forțele ruse continuă să fie active și își sporesc efectivele. Zelenski a avertizat că, după alegerile din Rusia, ar putea avea loc o nouă mobilizare, orientată în principal spre această direcție.

În opinia sa, menținerea unei poziții puternice pe front este esențială pentru ca diplomația să aibă șanse reale de succes.

„Fără o poziție puternică pe câmpul de luptă, fără o poziție puternică a Ucrainei, vor exista doar ultimatumuri. Așa însă, există, poate, o șansă pentru diplomație”, a spus Zelenski.

Președintele ucrainean susține că, în ultimele 10–12 luni, Ucraina și-a consolidat poziția, însă se confruntă în continuare cu provocări importante, în special în perspectiva iernii.

Zelenski a atras atenția și asupra situației financiare a țării, afirmând că Ucraina are nevoie de resurse pentru susținerea armatei, pentru problemele umanitare și pentru dezvoltarea propriei industrii de apărare.

Declarațiile lui Zelenski vin în contextul intensificării eforturilor diplomatice ale Washingtonului pentru reluarea negocierilor privind încheierea războiului. Ucraina și partenerii săi au discutat în ultimele săptămâni mai multe formule pentru un eventual acord, însă problema teritoriilor rămâne una dintre cele mai dificile chestiuni.