Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Bălțiul se modernizează: Piață agroalimentară nouă și lucrări la Teatrul „Vasile Alecsandri”

30 Iul. 2025, 18:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Iul. 2025, 18:03 // Societate //  Cătălina Boico

La Bălți urmează să fie construită o piață agroalimentară modernă, iar acoperișul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” va fi reabilitat. Contractele de finanțare pentru realizarea cele două proiecte au fost semnate astăzi, 30 iulie, de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Primăria municipiului Bălți, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și Ministerul Culturii, în prezența viceprim-ministrului Vladimir Bolea.

Piața va fi amenajată pe o suprafață de 1,6 hectare, cu spații acoperite pentru vânzare, alei asfaltate și zone verzi. Vor fi create condiții mai bune de acces la piață pentru circa 135 de producători locali și 250 de antreprenori din Bălți, cât și din regiune. Totodată, se estimează că, lunar, peste 15.000 de consumatori vor beneficia de produse locale, direct de la producător.

„Restaurarea acoperișului Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, un monument de arhitectură de importanță națională și singurul teatru cu statut național din regiunea de nord a țării, este obiectivul celui de-al doilea proiect. Lucrările de reabilitare vor acoperi o suprafață de peste 4.100 mp.

Proiectul va asigura condiții îmbunătățite de lucru pentru cei 104 angajați ai instituției și va contribui la creșterea accesului publicului la activități culturale într-un spațiu sigur și confortabil”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).

Vladimir Bolea a declarat că investițiile în infrastructură, cultură și dezvoltare economică locală au un impact direct asupra calității vieții oamenilor.

„O piață modernă înseamnă, în primul rând, un loc civilizat și corect, unde producătorul din Republica Moldova, fie el mic sau casnic, își poate vinde surplusul cu demnitate și respect față de oameni. Din perspectiva creșterii economice, astfel de piețe aduc un beneficiu important producătorului autohton și contribuie direct la dezvoltarea mediului economic local”, a spus el.

De asemenea, oficialul a mai adăugat că pe lângă celelalte proiecte de infrastructură, proiectele care vizează cultura, școlile și grădinițele sunt cu adevărat speciale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectele sunt finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și implementate cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, în parteneriat cu autoritățile publice locale.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Secret a activat protocolul de securitate la Casa Albă, după ce un sedan argintiu a lovit un panou din Parcul Lafayette. Jurnaliștii au fost îndrumați să intre la adăpost, în timp ce agenții l-au scos pe şofer cu forța din mașină, informează adevărul.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), în parcul aflat la nord de Casa Albă. La scurt timp după impact, reprezentanții Serviciului Secret le-au cerut jurnaliștilor să părăsească zona exterioară și să se adăpostească în sala de presă. Măsura a făcut parte din răspunsul de securitate declanșat după ce mașina a ajuns în zona pietonală și a lovit panoul informativ, relatează presa americană.

Filmările distribuite pe rețelele sociale arată sedanul argintiu înconjurat de agenți ai Poliției Metropolitane din Washington și de membri ai Gărzii Naționale. Aceștia s-au apropiat de mașină, au deschis portiera șoferului și au scos din vehicul un bărbat care s-a opus intervenției. Mai mulți agenți l-au imobilizat după o încăierare, în timp ce din autoturism se ridica un nor gros de fum alb.

Identitatea bărbatului și motivul pentru care a ajuns cu mașina în Parcul Lafayette nu au fost făcute publice. Deocamdată, autoritățile nu au precizat dacă impactul a fost accidental sau dacă șoferul a urmărit să provoace incidentul.

La ora locală 10:40 (15:40 GMT), autoturismul se afla încă în parc, înconjurat de militari. Garda Națională este desfășurată în Washington din 2025, la decizia președintelui Donald Trump, pentru a sprijini forțele locale de ordine.

Incidentul readuce în atenție măsurile stricte de protecție din jurul președintelui american, care a fost vizat de mai multe tentative de asasinat.

Una dintre cele mai recente s-a petrecut în aprilie, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă. Atunci, un bărbat înarmat a reușit să treacă de o parte a dispozitivului de securitate, iar Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și membrii cabinetului prezenți la eveniment au fost evacuați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!