Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Bărbat din Orhei, membrul unui grup criminal internațional – extrădat din Franța! Cu ce se ocupa peste hotare

11 Mai 2022, 14:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2022, 14:34 // Actualitate //  Realitatea.md

Oamenii legii anunță că au preluat în custodia statului un cetățean al Moldovei – membru al unui grup criminal organizat, internațional – extrădat din Franța și plasat în arest. Conform informațiilor, acesta a fost extrădat urmare a solicitării formulate de procurorii PCCOCS către autoritățile franceze, în baza probelor acumulate de comun cu ofițerii de investigație.

„Faptele au avut loc în perioada 2016-2019, atunci cînd grupul criminal cumpăra ilegal preponderent hașiș din Spania, la prețul de 750 euro per kilogram, pentru ca ulterior să-l vândă în Rusia la un preț de aproape trei ori mai mare. Pentru ca să le livreze la destinație, drogurile era transportate prin Moldova, iar în această perioadă, profitul ilicit obținut de către membrii grupului este estimat la peste 320.000 euro”.

Mai mult de atât, în ceea ce-l privește pe cetățeanul extrădat, acesta are vârsta de puțin peste 50 de ani, este de baștină dintr-un sat al raionului Orhei și are reședința în Chișinău.

„Bărbatul le punea la dispoziție celorlalți membri ai grupului automobilele pentru transportarea drogurilor, dotate cu ascunzișuri în acest scop. Ulterior, acesta-i ghida pe transportatori cu privire la alte elemente ale activității lor infracționale”, se mai arată în nota informativă a PCCOCS.

Procurorii spun că, din ceilalți 10 membri, șapte au fost trimiși în judecată de procurorii PCCOCS, trei sunt în stadiul urmăririi penale, iar alte persoane sunt în curs de stabilire pentru localizare și reținere.

Urmare a anunțării în căutare internațională, bărbatul a fost localizat de către autoritățile franceze în decembrie 2021, pentru ca acum să fie extrădat și plasat în arest, urmare a solicitării PCCOCS către Biroul Interpol din Paris, în ianuarie 2022.

Investigațiile pe dosar continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor activității ilegale a învinuitului și a altor membri ai grupului criminal organizat și trimiterea dosarului penal în judecată, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 16:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
03 Nov. 2026, 16:44 // Slider //  Vlada Ciorici

Șase magazine din România care aparțin aceluiași lanț comercial au fost vizate de un atac cibernetic, în urma căruia frigiderele au ajuns la temperatura de 50 de grade Celsius, transmite presa romana.

Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 2 noiembrie 2026, în jurul orei 01:30, însă efectele au fost observate de angajați abia următoarea zi, la ora 08:00.

 „Potrivit informațiilor oferite până acum de reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 2 noiembrie, în jurul orei 1 și jumătate. Însă problema a fost observată de angajați abia la ora 8 dimineața. Reprezentanții magazinelor au raportat incidentul ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor care gestionau frigiderele, în urma căruia temperaturile ar fi ajuns până la 50 de grade Celsius.

Este fix aceeași metodă după care au acționat hackerii și în celelalte atacuri cibernetice din mai multe magazine din Belgia, Luxemburg, Suedia, Irlanda și Franța, spun specialiștii. Comisia Europeană a catalogat aceste atacuri „extrem de îngrijorătoare” pentru că se tot repetă. Am contactat reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale care ne-au transmis că nu au fost estimate pagubele momentan. Pe de altă parte, în celelalte țări afectate de aceste atacuri, pagubele sunt uriașe, iar tone de alimente au ajuns direct la gunoi”, a transmis corespondentul Știrilor PRO TV.

În acest context, Asociația Marilor Rețele Comerciale din România a oferit o primă reacție în cadrul căreia s-a menționat că magazinele și-au reluat funcționarea normală și că toate produsele expuse la vânzare se află în parametrii de siguranță.

„AMRCR informează consumatorii că magazinele funcționează normal, conform programului. Produsele sunt la vânzare conform parametrilor de siguranță și sunt respectate toate specificațiile stabilite prin reglementări.

Retailerii aplică proceduri stricte de siguranță alimentară, care includ monitorizarea continuă a temperaturii și implementarea riguroasă a unor sisteme integrate de analiză și prevenție.

Mecanismele de trasabilitate și management al calității au rolul de a identifica, evalua și ține sub control orice vulnerabilități sau pericole pe tot parcursul fluxului alimentar. Produsele din echipamentele frigorifice sunt verificate constant și în cazul în care apar deficiențe acestea sunt remediate în cel mai scurt timp posibil, conform acestor proceduri.

În cazul unor eventuale probleme tehnice, fiecare rețea comercială are proceduri specifice și dispune de profesioniști cu expertiza necesară pentru a remedia orice inadvertențe și a asigura calitatea și siguranța alimentară.”, a transmis AMRCR cu privire la atacul informatic din cele șase magazine din țara noastră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că lanţurile de supermarketuri din Suedia, Belgia şi Luxemburg au anunţat pe 2 noiembrie, că temperaturile din frigiderele şi congelatoarele a zeci de magazine au crescut peste noapte, stârnind temeri privind un atac cibernetic similar celui care a provocat pierderi de alimente în valoare de milioane de euro în Franţa, relatează The Guardian.