Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Aderarea Hersonului la Rusia: După ce a numit șefi care au anunțat integrarea, Kremlinul spune că „populația va decide”

11 Mai 2022, 14:22
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
11 Mai 2022, 14:22 // În Lume //  Victoria Laur

După ce au fost numiți șefi militari care să administreze localitățile din Herson ocupate, Kremlinul susține că eventuala aderare la Federația Rusă va fi decisă de către populație. Declarația aparține lui Dmitrii Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin

Oficialul a vorbit jurnaliștilor despre subiect în contextul anunțului responsabililor din regiunea ucraineană, care susțin că integrarea nu se realiza prin referendum, potrivit TASS. Acesta, însă, a evitat să spună dacă se va desfășura sau nu un scrutin și dacă o decizie a fost deja luată, precizând doar că juriștii trebuie să se expună asupra problemei.

„Cu siguranță, dacă ar trebui sau nu să existe o solicitare cu privire la aderarea la Federația Rusă ar trebui să decidă populația regiunii Herson. Este o întrebare care trebuie verificată și evaluată clar și atent de către specialiști în drept. O astfel de decizie trebuie să aibă un fundal juridic absolut clar, o justificare legală, să fie absolut legitimă, așa cum a fost cazul Crimeei”, a conchis Peskov.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Miercuri conducerea din Herson a anunțat că vrea să îi ceară lui Putin aderarea la Rusia. Șeful adjunct al administrației militaro-civil a regiunii, Kiril Stremusov, a precizat că pentru implementarea inițiativei nu urmează să se desfășoare un referendum.

Hersonul este ocupat de ruși din martie. DW scria anterior că forțele ocupante au numit propria administrație militară și locală în regiune, printre oficiali numărându-se și foști aliați ai ex-președintelui Ianucovich, care a părăsit țara și a plecat în Rusia după ce i s-a prăbușit regimul.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 19:48
 // Categoria: Sport // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 19:48 // Sport //  Valentina Buza

Judocanul Mihail Latîșev a cucerit medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi. În finala categoriei de greutate 90 kg, el a fost învins de bulgarul Ivaylo Ivanov, anunță Comitetul Național Olimpic și Sportiv.

El a dispus de americanul John Jayne, ucraineanul Artem Bubyr, italianul Kenny Bedel și cehul Adam Kopecky.

În acest an, Mihail Latîșev a mai câștigat Cupa Europei și a obținut argintul la Grand Prix-ul de la Lima și bronzul la Grand Slam-urile de la Budapesta, Astana și Dushanbe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!