Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Bărbatul care-și droga soția și o oferea străinilor avea un discipol. Dezvăluiri 18+ din cazul care a cutremurat Franța

12 Sept. 2024, 19:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
12 Sept. 2024, 19:34 // În Lume //  Elena Putregai

În timpul procesului lui Dominique Pélicot, bărbatul acuzat că și-a drogat și violat soția timp de aproape 10 ani, a ieșit la iveală că un alt bărbat, care locuia în apropiere i-a copiat faptele acestuia. Acesta l-a chemat pe Pélicot și la domiciliul său, pentru a-i viola soția, după ce a fost învățat cum să o sedeze. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Tată a cinci copii, Jean-Pierre, în vârstă de 63 de ani, este și el inculpat în procesul lui Dominique Pélicot, bărbatul din orașul francez Mazan, care este acuzat că și-a drogat și apoi abuzat sexual soția, chemând bărbați la locuința lor. În timpul procesului, a ieșit la iveală că Jean-Pierre a fost un  „discipol” al lui Dominique, care i-a arătat cum să își drogheze, și apoi să își violeze propria soție, el fiind și cel care i-a furnizat drogurile, scrie sursa citată.

Femeia a fost violată de 12 ori, pe parcursul a cinci ani – între 2015 și 2020. În fața instanței, Jean-Pierre a recunoscut acuzațiile. Le-a mărturisit anchetatorilor inclusiv că i-a cerut lui Dominique să vină la el acasă pentru a-i aduce drogurile și pentru a-i viola și el la rândul lui soția. Toate acestea, în timp ce Jean-Pierre înregistra faptele, precum a fost învățat de către Dominique, care a ținut o evidență meticuloasă a agresiunilor sexuale asupra soției.

La fel ca și în cazul soției principalului acuzat, soția lui Pierre a aflat de la polițiști ce i s-a întâmplat, după ce i-au fost prezentate mai multe materiale video. În fața instanței, soția lui Jean-Pierre a mărturisit că a fost devastată de dezvăluirea faptelor și că nu își va ierta niciodată soțul.

„Este de neconceput că el ar fi făcut asta. A fost o persoană minunată.  Ne-a distrus. Aştept adevărul, ca el să spună de ce a căzut în asta. De ce a făcut-o, ne înţelegeam bine. Nu erau certuri. Nu a fost nimic. Este de neînţeles”, a afirmat femeia. Cu toate acestea, femeia nu este parte civilă în acest caz şi nici nu intenţionează să divorţeze.

„Vreau să-mi protejez copiii cât mai mult posibil. Ei au trecut prin destule. Şi ei îşi iubesc tatăl. A fost un om bun, minunat. Şi bineînţeles că nu pot da uitării totul. El este tatăl celor cinci copii ai mei. Nu a trebuit niciodată să spun ceva despre soţul meu până acum”, a declarat Cécile, soția lui Jean-Pierre. Femeia a mai povestit și că în timpul unuia dintre abuzuri s-a trezit de mai multe ori pentru că soţul ei îi administrase o doză prea mică de anxiolitic.

„M-am trezit cu o tresărire şi am văzut un bărbat lipit de fereastră cu o lumină intermitentă şi pe soţul meu lângă mine. Nu am avut timp să mă ridic înainte ca bărbatul să iasă. Am alergat după el şi l-am întrebat pe soţul meu ce se întâmplă. El a spus că a fost pentru a-mi vedea lenjeria intimă şi apoi s-a încurcat în propriile minciuni. Eram îmbrăcată, nu era nimic care să sugereze ce s-a întâmplat”, a mai declarat femeia.

18 dintre cei 51 de inculpați din proces se află în arest, inclusiv Dominique Pélicot şi Jean-Pierre, în timp ce alți 32 de inculpați participă la proces în libertate. Un alt inculpat care se află în libertate va fi judecat în absență. Cei mai mulți dintre bărbații acuzați ar putea primi până la 20 de ani de închisoare dacă vor fi găsiți vinovați de viol calificat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Italia a decis să prelungească cu încă 15 zile controalele la frontiera cu Spania, menținând suspendarea temporară a regulilor Schengen pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol. Roma invocă situația din exclava spaniolă Ceuta și persistența unor probleme de securitate, scrie Digi24.

Ministerul italian de Interne a anunțat miercuri că măsura vizează în continuare frontierele aeriene și maritime și se aplică persoanelor care sosesc din Spania.

Decizia de prelungire a controalelor a fost luată ca urmare a „situației actuale din exclava spaniolă Ceuta și, în special, ținând cont de persistența problemelor esențiale deja identificate”, a transmis Ministerul de Interne de la Roma.

Suspendarea regulilor Schengen la frontiera cu Spania a fost introdusă inițial pe 31 iulie, pentru o perioadă de o lună, în urma crizei migranților din Ceuta.

De atunci, măsura a mai fost prelungită de două ori, de fiecare dată cu câte 15 zile. Noua decizie a autorităților italiene extinde controalele pentru încă 15 zile.

Madridul a răspuns măsurilor adoptate de Roma prin introducerea unor controale aleatorii asupra călătorilor care sosesc din Italia.