Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Bătaie cu toporul într-un tren, lângă Paris: Cel puțin patru persoane au fost rănite

04 Nov. 2024, 12:54
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2024, 12:54 // În Lume //  Realitatea.md

Cel puțin patru persoane au fost rănite, după un atac cu toporul, într-un tren care circula prin suburbia Parisului. Unealta a fost folosită în timpul unei altercații între pasageri.

Conflictul a izbucnit luni dimineața, în jurul orei locale 11:00, conform hotnews.ro, cu referire la The Guardian. În acel moment trenul se afla în gara Ozoir-la-Ferrière.

O persoană a suporta răni la mână. Alta a fost rănită în regiunea capului, iar încă doi oameni au suferit traumatisme ușoare, potrivit poliștilor francezi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform informațiilor publicate de cotidianul francez Le Figaro, în total au fost implicate circa 15 persoane, iar unele dintre ele aveau în mâini cuțite. Versiunea de bază a anchetei este că grupări rivale din diferite orașe s-ar fi confruntat pe peron, apoi în tren.

Cele întâmplate au stârnit panică în rândul populației. Deoarece trenul se afla în stație când a izbucnit bătaia, circulația feroviară nu a fost perturbată. Polițiștii stabilesc circumstanțele și motivele altercației.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 09:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2026, 09:00 // Slider //  Realitatea.md

Femeile din Republica Moldova sunt mai implicate decât bărbații în îngrijirea copiilor, iar diferența se menține atât în cazul cuplurilor, cât și al părinților singuri. Aproape 20% dintre femei participă la astfel de activități, comparativ cu 12,3% dintre bărbați. Datele Biroului Național de Statistică arată că responsabilitatea îngrijirii familiei continuă să fie distribuită inegal.

Potrivit cercetării privind utilizarea timpului în anul 2025, rata de participare a populației la activitățile neplătite de îngrijire a membrilor familiei și gospodăriei a fost de 17,8%. În cazul femeilor, indicatorul ajunge la 21,4%, în timp ce în rândul bărbaților este de 13,6%.

Cea mai răspândită activitate este îngrijirea copiilor, la care participă 16,3% din populație. Femeile sunt implicate de 1,6 ori mai mult decât bărbații, iar diferențele se observă și în funcție de mediul de reședință: 20,1% dintre locuitorii orașelor au grijă de copii, comparativ cu 12,9% dintre cei de la sate.

Diferența este vizibilă și în familiile cu copii minori. În cazul cuplurilor care au copii sub 18 ani, rata de participare a femeilor la îngrijirea acestora este de 47,1%, față de 33,1% în cazul bărbaților. În familiile monoparentale, indicatorul ajunge la 40,9% pentru femei și 21,2% pentru bărbați.

Cei mai implicați în îngrijirea copiilor sunt adulții tineri. Aproape 45% dintre persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani participă la astfel de activități, urmați de cei din grupa de vârstă 35–44 de ani, cu 32,3%.

În medie, persoanele care desfășoară activități de îngrijire ca ocupație principală alocă acestora 2,2 ore pe zi. Femeile dedică 2,3 ore, iar bărbații – două ore. Îngrijirea adulților din familie este mult mai puțin răspândită, însă, atunci când este necesară, femeile îi acordă cu o oră mai mult pe zi decât bărbații.

Un alt aspect interesant ține de activitățile secundare. Deși sunt desfășurate în paralel cu alte ocupații principale, acestea presupun și mai mult timp. Persoanele implicate în astfel de activități alocă îngrijirii, în medie, 4,5 ore pe zi. În cazul femeilor și al locuitorilor din mediul urban, timpul ajunge la 4,7 ore.

Cercetarea mai arată că îngrijirea copiilor nu ia pauză în weekend pentru femei: acestea dedică activităților respective aproximativ 2,2 ore în zilele lucrătoare și 2,3 ore în zilele de odihnă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!